Urma
Mi-e sufletul ca marea ce-adesea impresoara
o urma nevazuta de nimeni in nisip.
E oare talpa celui care-a trecut aseara?
Sau numai prevestirea, prezenta fara chip
a unui zeu ce-asteapta sa se-ntrupeze? Cine-i
atat de bland si tainic sub vantul miscator,
si-n stare sa imprime la ceasul grav al cinei
imaginea inversa a fetei tuturor?
Elegia sexagenarului adolescent
Ninge cu flori de plumeria peste automobile
bunici sunt azi neuitatele noastre copile
prieteni de eri au plecat la odihna\'n morminte
cenuse si plumb cad deavalma peste cuvinte
taifunul istoriei bate crunt prin golite bodegi
la pensie-au iesit boemi si piccoli si regi
Înserare
S-a înserat. Ușor se-nalță fumul
De prin ogeaguri către bolta vastă,
Domol coboară turma de pe coastă,
Umplând cu larma de talange drumul.
Blând, florile, în liniștea lor castă,
Își dăruiesc văzduhului parfumul,
Și noaptea-și cerne peste toate scrumul...
Ici-colo numai licăre-o fereastă...
Ultima scrisoare
A fost măiastru călifar și mir,
ai ținut plinul potir,
de-am trăit îndestulat privindu-l,
neștiind jarul, jindul.
Erai lipia și mierea,
adormirea și - mai drept - învierea.
Razachie-ai fost, mustoasă,
5 mai 1997, ora 21
Ca în fiecare zi
și astăzi a venit seara.
Anselmus. Pe picioarele
ei de cîrtiță veche.
Afară ploua torențial.
- Peste tot omul.
Tânăr și singur eram
Se cutremurau grinzi și țâțâni;
Pe scripeți cu roți
De guri și de mâini
Înălțăm aplauze-urale,
În urechea acelui veac...
Nu era nimeni în strană
Alături de care să tac.