Onomastică

Sfântul Ștefan

Mesaje și poezii de Sfântul Ștefan pentru toți cei care poartă acest nume. Urări de onomastică de 27 decembrie, la două zile după Crăciun.

Vezi poeziile Urări gata de trimis ↓

Poezii: 20
Urări: 8
Clasici: 13

Poezia aleasă

Muma lui Ștefan cel Mare

I Pe o stâncă neagră, într-un vechi castel, Unde cură-n poale un râu mititel, Plânge și suspină tânăra domniță, Dulce și suavă ca o garofiță; Căci în bătălie soțul ei dorit A plecat cu oastea și n-a mai venit. Ochii săi albaștri ard în lăcrimele Cum lucesc în rouă două viorele; Buclele-i de aur cad pe albu-i sân, Rozele și crinii pe față-i se-ngân. Însă doamna soacră lângă ea veghează Și cu dulci cuvinte o îmbărbătează. II Un orologiu sună noaptea jumătate. În castel în poartă oare cine bate? - „Eu sunt, bună maică, fiul tău dorit; Eu, și de la oaste mă întorc rănit. Soarta noastră fuse crudă astă dată: Mica mea oștire fuge sfărămată. Dar deschideți poarta... Turcii mă-nconjor... Vântul suflă rece... Rănile mă dor!“ Tânăra domniță la fereastră sare. - „Ce faci tu, copilă?“ zice doamna mare. Apoi ea la poartă atunci a ieșit Și-n tăcerea nopții astfel i-a vorbit: - „Ce spui, tu, străine? Ștefan e departe; Brațul său prin taberi mii de morți împarte. Eu sunt a sa mumă; el e fiul meu; De ești tu acela, nu-ți sunt mumă eu! Însă dacă cerul, vrând să-ngreuieze Anii vieții mele și să mă-ntristeze, Nobilul tău suflet astfel l-a schimbat; Dacă tu ești Ștefan cu adevărat, Apoi tu aice fără biruință Nu poți ca să intri cu a mea voință. Du-te la oștire! Pentru țara mori! Și-ți va fi mormântul coronat cu flori!“ III Ștefan se întoarce și din cornu-i sună; Oastea lui zdrobită de prin văi adună. Lupta iar începe... Dușmanii zdrobiți Cad ca niște spice, de securi loviți.

de Dimitrie Bolintineanu

Lungime

Autori

Ton

19 rezultate

Poezii

Poezie întreagă · Clasici

Mama lui Stefan cel Mare

Pe o stinca neagra, intr-un vechi castel, Unde cura-n vale un râu mititel, Plinge si suspina tinara domnita Dulce si suava ca o garofita, Căci în batalie sotul ei dorit A plecat cu oastea si n-a mai venit. Ochii sai albastri ard în lacrimele Cum lucesc în roua doua viorele; Buclele-i de aur cad pe albu-i sin; Rozele si crinii pe fata-i se-ngin. Insa doamna soacra lângă ea vegheaza Si cu dulci cuvinte o imbarbateasza. Un orologiu suna noaptea jumatate, In castel în poarta oare cine bate? -- Eu sunt, buna maica, fiul tau dorit; Eu, si de la oaste, mă întorc ranit. Soarta noastra fuse cruda asta data: Mica mea ostire fuge sfarimata. Dar deschideti poarta... Turcii mă-ncongior... Vintul sufla rece... ranele mă dor! Tinara domnita la fereastra sare. -- Ce faci tu copila? zice doamna mare. Apoi ea la poarta atunci a iesit Si-n tacerea noptii astfel a vorbit: -- Ce spui tu, streine? Stefan e departe; Bratul sau prin taberi mii de morti imparte, Eu sunt a să muma; el e fiul meu; De esti tu acela, nu-ti sunt muma eu! Insa daca cerul, vrind să-ngreuieze Anii vietii mele si să mă-ntristeze, Nobilul sau suflet astfel l-a schimbat, Daca tu esti Stefan cu adevarat, Apoi tu aice fără biruinta Nu poti ca să intri cu a mea vointa. Du-te la ostire! pentru tara mori! Si-ti va fi mormintul coronat cu flori! Stefan se intoarce si din cornu-i suna, Oastea lui zdrobita de prin vai aduna. Lupta iar incepe... dusmanii zdrobiti Cad ca niste spice, de securi loviti.

Poezie întreagă · Clasici

Crima din Șoseaua Ștefan cel Mare

ieșisem de la scala sufocat de stele, năclăit de stele mușcat de păienjenii galbeni stelari era toată bolta stea langa stea și stanioluri, cioburi, celuloide și peruzea zornăiau, pîlpîiau, era atât de scîntîietoare zăpada încat nu mai puteai să mai știi care sunt stelele și care e strada. la fondul plastic, spre romană, stelele din ce în ce mai apoase, microbi transparenti, cu protoplasmele de matase se-mpiedicau de vitrine, se xeroxau pe capote se ștampilau pe fețele costoboce, cumane și vizigote, fete fantastice de pietoni. era întuneric plombat cu neon. eram azuriu, amețit. - pardon, nu știți cît e ceasul? vă rog frumos! în jur, pustiu, case și garduri. palide strîngeri de inima. echipament sportiv, stilouri și ceasuri. neliniști, extaze, iar străzile - rîme, cobre, năpîrci. cine putea să întrebe? cine mi-a pus drugi de gheață pe ochi? tu ești, bebe? tu ești mamă? nu, nu port ceas, nu fumez, nu știu unde este strada crizantemelor. mi-era frică, stomacul imi pătrunsese in țeastă dar mă luase de braț domnișoara nevastă și mă freca de negri prin fața la Hotel Dorobanți sub stele, sub jade, ametisturi și brilianți. și brusc am realizat: era zăpadă, zăpada frumoasa care ne iubea cu gura tăioasă. pe drum am vorbit, n-am vorbit, o bîrfă subțire pe cînd aerul se trăgea în eprubete și în clistire și globuri de barbați se spărgeau de colțuri de stea. am dus-o în camera mea am pus caseta cu Bob Dylan. și deodată, cu hainele în ruine, mă răsturnă cu o mînă în beregată pe somieră și pe perna rombată, rozîndu-mă, dumicîndu-mă cu mașina de scris, purtîndu-mă călare prin realitate, halucinație, vis, prin adevarat! și prin nu se poate! prin lasă-mă, iartă-mă, tu femeie doldora de carate, tu, fulg lîngă fulg, țicnit-o, dragoste... pe pavajul de sticlă, portarul în ghete de sticla și motanul în labe de sticla văzură prin roșia pîclă și mai tîrziu raportară: - era un fel de femeie, ieșind din lift și din scară, părea că leșina, că suspină, că plînge dar din zulufii uzi îi atîrnau cristale de gheață roșii de sânge și lăsa un lac de sînge și urme din cizmuliță - și, mai zic eu, ar fi un amănunt agravant... - a ieșit translucidă în înstelarea de diamant. am urmarit-o. a luat-o prin Piața Romană. apoi în sus pe lîngă fodul plastic și scala pe lîngă vitrinele încă luminate, cu pixuri, băuturi, calendare, pe lîngă vărgatele troleibuze - dar, zise motanul,avea un ruj de cianura pe buze și cînd zîmbea, se cangrena strada... - și brusc zăpada începuse să ningă peste cornișe, pe burlane, pe aleile parcurilor pe capotele autoturismelor, pe gulerele paltoanelor depunîndu-se în straturi scîntîietoare pe toți atomii de sub stelele rotitoare. - în fine, întrerupse motanul, ne-am întors cu fața la zid, căci prea impudica și luminoasă era Moartea.

Poezie întreagă · Clasici · Solemn

Cupa lui Ștefan

Într-o monastire din trecut rămasă, În domneasca sală se întinde masă. Misail prezidă ast banchet voios Și în timpul mesei zice dureros: - \"Ștefan după moarte lăsă moștenire Arcul său și cupa l-astă monastire. Cu Cantemireștii leșii au venit Și prădând locașul, arcul au răpit; Însă nu răpiră cupa minunată! Ea trăiește încă, de mirare!... Iată!\" El arată cupa... Toți s-au minunat. Ea era săpată dintr-un matostat. Servii varsă-ntr-însa dulce tămâioasă. Fiecine-nchină pentru o frumoasă. Când la cel din urmă rândul a venit, Misail ia cupa și-astfel a vorbit: - \"Unde este timpul cel de vitejie? Timpul de mari fapte?... Vai! n-o să mai vie? A căzut Moldova, căci orice români Se roșesc la gândul a mai fi stăpâni. Ei îmbracă manta de înțelepciune; Dar ca să-și ascunză trista slăbiciune. Dar înțelepciunea fără-a cuteza, E ca cutezarea fără-a cugeta. Când vedem sfioasă patria română, Ne-aducem aminte vorba cea bătrână: Cel ce e mai aproape de mormântul său La ideea morții tremură mai rău! Ștefan nu mai este... Însă o să vie Alți Ștefani cu viață și cu bărbăție: Dacă timpul d-astăzi ne apasă greu, Viitorul este al lui Dumnezeu! Însă până să vie lanțul să ne rupă, Nu va mai bea nimeni din această cupă; Când un suflet mare se va arăta, Hârburile cupei le va aduna.\" Zice,-aruncă cupa și o sparge-n trei... Nimeni n-a strâns încă hârburile ei.

Poezie întreagă · Clasici · Solemn

Imn lui Ștefan cel Mare

La poalele Carpaților, Sub vechiul tău mormânt, Dormi, erou al românilor, O! Ștefan, erou sfânt! Ca sentinele falnice Carpații te păzesc Și de sublima-ți glorie Cu secolii șoptesc. Când tremurau popoarele Sub aprigii păgâni, Tu le-apărai cu brațele Vitejilor români. Cu drag privindu-ți patria Și moartea cu dispreț, Măreț în sânul luptelor, Și-n pace-ai fost măreț. În cer apune soarele Stingând razele lui, Dar într-a noastre suflete În veci tu nu apui! Prin negura trecutului, O! soare-nvingător. Lumini cu raze splendide, Prezent și viitor. În timpul vitejiilor, Cuprins de-un sacru dor, Visai unirea Daciei Cu-o turmă ș-un păstor; O! mare umbră-eroică, Privește visul tău: Uniți suntem în cugete, Uniți în Dumnezeu. În poalele Carpaților, La vechiul tău mormânt, Toți în genunchi, o! Ștefane, Depunem jurământ: \"Un gând s-avem în numele Românului popor, Aprinși de-amorul gloriei Ș-al patriei amor!\"

Poezie întreagă · Clasici · Solemn

Ștefan Vodă și codrul

Ștefan-Vodă rătăcit Intră-n codrul înfrunzit. Codru-i zice: \"Domn viteaz! Ce-ți curg lacrimi pe obraz?\" \"Ah! îmi plâng ostașii mei Morți, luptând ca niște zmei! Codrul zice: \"Dragul meu, Încetează plânsul tău, Căci din brazii mei trufași Face-ți-oi voinici ostași Ca să scapi biata moșie De păgâni și de urgie\". \"Fă!\" răspunde mult voios Domnul mândru, inimos. Codrul prinse a vui, Brazii a-și însufleți, Pe stejari a mi-i trezi. Iar copacii mari și mici Se făceau ostași voinici, Și spre domn înaintau Și din gură cuvântau: \"Să trăiești, măria-ta! Hai la luptă, hai, Ștefane; Du-ne-n oardele dușmane!\" Ștefan-vodă-nveselea Și la luptă purcedea Peste munte și muncel Cu tot codrul după el. Vai de ungurul semeț Ce lupta c-un brăduleț! Vai de leah, vai de tătar Ce luptau cu un stejar!

Poezie întreagă · Clasici · Solemn

Ștefan și Dunărea

\"Dunăre! ce plângi tu oare?\" \"Plâng o floare de sub soare Ce din sânu-mi a răpit Ștefan-vodă cel cumplit!\" Pe cel țărm bătut de valuri, Sus pe zare, sus pe maluri, Sunt trei cete de oșteni, Turci, tătari și moldoveni. Una-i ceata hanului, Una-i a sultanului, Una-i a Ștefanului! Iar în câmpul cel turcesc Mii de săbii zângănesc; Iar în câmpul tătaresc Mii de arce săgetesc; Iar în cel moldovenesc Doi luceferi strălucesc: Ștefan-vodă cel frumos Ș-o copilă, chip duios. Fata plânge, fata zice: \"Lasă-mă să fug de-aice, O! Ștefane, scumpul meu!\" Domnul zice: \"Nu! nu vreu, Nu, pre sfântul Dumnezeu! Că-mi ești dulce la privit Și mai dulce la iubit, Ca lumina soarelui La lupta viteazului\". \"De-ți sunt dragă, de-s frumoasă Ia-mă, doamne, ori mă lasă.\" \"Ba! de-a fi să lupt pe dată Chiar cu Dunărea turbată, Nu te las nici chiar de-un pas. Nici chiar morții nu te las.\" \"Apoi dar, rămâi cu bine, Că tu n-ai parte de mine!\" Fata zice și s-aruncă Iute-n Dunărea adâncă! Valurile clocotesc, Pe copilă-o-nvăluiesc Ș-o azvârl din val în val, Depărtând-o de la mal. Turcii stau încremeniți, Moldovenii împietriți Și tătarii înlemniți. Stau și ulii în zburare, Stau și caii-n alergare, Stă și soarele-n mirare, Căci deodată ce se vede? Cine-n valuri se repede? Domnul Ștefan cel vestit, Domnul cel nebiruit! El s-azvârle nebunește Și înoată voinicește. Taie-o brazdă, taie nouă, Taie Dunărea în două, Și pe fată mi-o ajunge Și la piept cu foc o strânge Și se-ntoarce fericit Sus, pe malul înflorit.

Poezie întreagă · Clasici

Crima din Șoseaua Ștefan cel Mare

ieșisem de la scala sufocat de stele, năclăit de stele mușcat de păienjenii galbeni stelari era toată bolta stea langa stea și stanioluri, cioburi, celuloide și peruzea zornăiau, pâlpâiau, era atât de scântâietoare zăpada încat nu mai puteai să mai știi care sunt stelele și care e strada. la fondul plastic, spre romană, stelele din ce în ce mai apoase, microbi transparenti, cu protoplasmele de matase se-mpiedicau de vitrine, se xeroxau pe capote se ștampilau pe fețele costoboce, cumane și vizigote, fete fantastice de pietoni. era întuneric plombat cu neon. eram azuriu, amețit. - pardon, nu știți cât e ceasul? vă rog frumos! în jur, pustiu, case și garduri. palide strângeri de inima. echipament sportiv, stilouri și ceasuri. neliniști, extaze, iar străzile - râme, cobre, năpârci. cine putea să întrebe? cine mi-a pus drugi de gheață pe ochi? tu ești, bebe? tu ești mamă? nu, nu port ceas, nu fumez, nu știu unde este strada crizantemelor. mi-era frică, stomacul imi pătrunsese in țeastă dar mă luase de braț domnișoara nevastă și mă freca de negri prin fața la Hotel Dorobanți sub stele, sub jade, ametisturi și brilianți. și brusc am realizat: era zăpadă, zăpada frumoasa care ne iubea cu gura tăioasă. pe drum am vorbit, n-am vorbit, o bârfă subțire pe când aerul se trăgea în eprubete și în clistire și globuri de barbați se spărgeau de colțuri de stea. am dus-o în camera mea am pus caseta cu Bob Dylan. și deodată, cu hainele în ruine, mă răsturnă cu o mână în beregată pe somieră și pe perna rombată, rozându-mă, dumicându-mă cu mașina de scris, purtându-mă călare prin realitate, halucinație, vis, prin adevarat! și prin nu se poate! prin lasă-mă, iartă-mă, tu femeie doldora de carate, tu, fulg lângă fulg, țicnit-o, dragoste... pe pavajul de sticlă, portarul în ghete de sticla și motanul în labe de sticla văzură prin roșia pâclă și mai târziu raportară: - era un fel de femeie, ieșind din lift și din scară, părea că leșina, că suspină, că plânge dar din zulufii uzi îi atârnau cristale de gheață roșii de sânge și lăsa un lac de sânge și urme din cizmuliță - și, mai zic eu, ar fi un amănunt agravant... - a ieșit translucidă în înstelarea de diamant. am urmarit-o. a luat-o prin Piața Romană. apoi în sus pe lângă fodul plastic și scala pe lângă vitrinele încă luminate, cu pixuri, băuturi, calendare, pe lângă vărgatele troleibuze - dar, zise motanul, avea un ruj de cianura pe buze și când zâmbea, se cangrena strada... - și brusc zăpada începuse să ningă peste cornișe, pe burlane, pe aleile parcurilor pe capotele autoturismelor, pe gulerele paltoanelor depunându-se în straturi scântâietoare pe toți atomii de sub stelele rotitoare. - în fine, întrerupse motanul, ne-am întors cu fața la zid, căci prea impudica și luminoasă era Moartea.

Poezie întreagă · Clasici · Solemn

Visul lui Ștefan cel Mare

Seara răspândește umbrele-i ușoare. Și melancolia trece gânditoare. Dar Ștefan cel Mare, rătăcit prin văi, Dintr-un corn de aur cheamă bravii săi. Inima-i zdrobită ca a lui oștire; Þara-i întristată ca a lui gândire! Pe un colț de piatră șade el în dor; Vântul suflă păru-i lung, fluturător. Pentru-ntâia oară inima lui plânge! Ochii lui revarsă picături de sânge. Acolo dă capul somnului mijind Ce-i închide ochii cu-aripa-i d-argint. Iată că-i apare o fecioară jună, Ale cărei plete strălucesc la lună, Negre și bogate sub cununi de flori; Ochii ei asupră-i cad pătrunzători; Cad ca două raze, dulci și călduroase, Mâna ei atinge coamele-i undoase. - \"Ce? Eroul mare, umbra a grăit, Însuși el suspină și s-a îndoit? Înțeleg fricosul ce ascuns lovește, Robul ce sărută jugul ce-l strivește; Dar un suflet mare, suflet de bărbat, Nu-nțeleg, o, Ștefan, cum s-a întristat! Mergi pe a ta cale, nu sta niciodată! Urmă datoria care ți-e lăsată! Orice-mpiedicare, stavili, vor pieri; Cu-orice-mpiedicare țar-a ta va fi!\" Pe un nor de aur zboară ea cu fală; Un parfum de roze pasul ei exală. Ștefan se deșteaptă, șterge fața sa, Unde-o lăcrimioară dulce se scura. Luna argintoasă râde printre nori, Dulcea filomelă cântă între flori; Iar la focul lunii, când mi se deșteaptă, Vede-a lui oștire care îl așteaptă. Vede căpitanii ce îl înconjor În tăcerea nopții le vorbește lor: - \"Fraților de arme, fala romănească! Dacă o să piară țara părintească, Dacă-n cartea soartei este însemnat A pieri poporul cel mai lăudat, Cel puțin atuncea piară vitejește Remușcând toiagul care îl lovește, Ca un ager șarpe ce lovit și-nvins, Caută să muște cel ce l-a atins! Astfel e românul, și-n a lui cădere Cine îl rănește, după dânsul piere! Astfel e românul, astfel să pierim, Și-n căderea noastră chiar să ne mărim!\" Mii de glasuri strigă... Luna bucuroasă Dintr-un nor de aburi pare mai voioasă; Stelele de aur mai cu foc lucesc Și-n adâncul nopții văile mugesc: - \"Astfel e românul, astfel să pierim, Și-n căderea noastră chiar să ne mărim!\"

Poezie întreagă · Clasici · Solemn

Ștefan la moarte

Ștefan, domnul țării, pe cei mai mari unește La Suceava veche și-astfel le vorbește: - \"Fiul meu cel june! Voi, români doriți! Moartea mă culege dintr-ai mei iubiți. Dorul pentru viață nu mă-ntristă foarte; Omul chiar când naște face-un pas spre moarte. Viața-i ca fantasma cu chipul plăpând Ce prin nopți s-arată și se stinge blând. Omu-i ca un vierme ce-n țărână pare Un minut vederii și, lucind, dispare. Dar mă-ntristă foarte norul furtunos Ce pe cerul țării trece neguros; Soliman ce mâine poate se prepară A lovi cu moarte draga noastră țară. Ungurul cel falnic se supune lui. În poloni credință nu mai poți să pui. Un pilot cu minte prin furtuna tare Nu desface toate pânzele ce are. Astfel pân’ ce fieru-i nou să-l încercăm, Cu temeiuri bune țara să-nchinăm. Iar de-ar vrea să surpe legi și dalbe date, Să muriți cu toții pentru libertate! Nimeni nu e în lume mai disprețuit Ca cel rob ce poartă jugul mulțumit, Nimic nu ne-nsuflă hulă ca poporul Ce dorește viața cu robia, dorul! E mai demn, mai nobil, oameni și pământ Fața lor să-și schimbe sub un dalb mormânt, Decât în robie neamul să trăiască Și de-a lui rușine lumea să roșească!\"

O strofă · Clasici · Solemn

Ştefan cel Mare

Pe Ştefan cel Mare şi Sfânt Cânta-voi cu drag mereu. El este şi fi-vă oricând Icoana neamului meu.

Poezie întreagă · Clasici · Solemn

La poarta lui Ștefan-Vodă Boierii s-au strâns la vorbă...

La poarta lui Ștefan-Vodă boierii s-au strâns la vorbă. Și vorbesc de-o ieslă lină înflorind ca o grădină, și de steaua care sta lângă Maica-Precista. La poarta lui Ștefan-Vodă boierii s-au strâns la vorbă. Și urează și colindă cu voroave de oglindă. Iar colindele lor toate au obraji de flori curate, au obraji împărătești, cum au fețele cerești... Și-s colindele: inele, numai zâmbet, parcă-n ele Și-a muiat Domnul Hristos inelarul luminos și călcâiul Lui bălai ca un nufăr smuls din rai. La poarta lui Ștefan-Vodă boierii s-au strâns la vorbă. Vin colindele domoale la geamul Măriei-Sale și cu fulgi de zbor rotund în iatac domnesc pătrund. Vodă într-o mână prinde porumbeii din colinde și-i așează liniștit, pe umărul daurit, pe umărul Lui sfințit...

Poezie întreagă · Clasici · Solemn

Vodă Ștefan

Papa din Râm mi-a dat blagoslovire c-am pus urgiei sfântă-mpotrivire, că nu cu fieru-nving, ci frâng bejenii cu foc de liturghii și de utrenii. Când spintecă săgeata răsărituri, împlântă-n lut prăsilă pentru schituri. Din pulberile hoardelor tătare răsar catapetesme și altare. Spada izbește: vremea geme, sare, trosnită din țâțâni și din zăvoare, ci râd, pe urmă, holde pe tăpșane și urcă mucenicii prin icoane, iar țara curge-n vreme, nu se-ogoaie, ca apa printre râpe și zăvoaie... Omu-i argat și vremilor și vieții. Sunt ani zbârliți și crânceni ca mistreții, iar alții vin cu lungă vătămare și te fac alb, ca prunu-n Joia-Mare... Dar, seara, dorul meu e o troiță, și, plânși, doi ochi adânci de rachieriță în mine ning și-acum albastre brume, ca-n vechiul rateș, la răscruci de lume...

O strofă · Contemporani · Cald

Portret: Stefan Banica Jr.

un amestec cuceritor de barbat fatal si romantism. de ce se vede asa? pentru ca pentru noi ramane licean.

O strofă · Contemporani · Solemn

Predica Sfântului Ștefan

Tu, călătorule, ridică-ți privirile îngenunchiate către cerul împletit cu vitralii sprijinit de ziduri cu feline tresăriri, aprinde-ți ruga tremurătoare și străpuns de pioșenie, așterne lumina în umbra pletelor mele revărsate în cascade ogivale cu rame aurii! Tu, peregrinule ce vii de la casa ta,

O strofă · Contemporani · Solemn

Mărit și Sfânt e Ștefan al Moldovei

Stropi-tu-l-ai cu isop Fecioară Marie, Prin Tine zid de lacaș sfânt și Ierusalim, României Măritul Ștefan, apărător neînfricat al ortodoxiei, In adormirea-i, utrenii întărind privegherea gliei. Cetatea Sucevei în duh se smerește

O strofă · Contemporani · Haios

Sarbatorirea a 500 de ani de la moartea domnitorului Stefan, prilej de nou circ electoral pentru PSD

L-au bagat in sarbatoare Cu intentii evidente: Sa ne dea Stefan cel Mare, O marire ...in procente!

O strofă · Contemporani · Solemn

Ștefan Cel Mare (curvar) și Sfânt

motto: \"Pentru ce au murit Stefan...\" (Am reprodus aici numai începutul unei întrebări puse de poetul Ionuț M. într-un comentariu la poemul \"România mare\" scris tot de Ionuț M. deoarece aflând dela Sfântul Petru cum au decurs lucrurile pot să elucidez definitiv și irevocabil acest început de întrebare cu implicații existențiale pentru Neamul Românesc reproducând mai jos spusele celui ce poartă cheile raiului) ștefan, curvar pe pământ, n-a lăsat nurii de vis pân\' noi din cer n-am promis că de vine-l facem sfânt!

O strofă · Contemporani · Haios

Sfințirea lui Ștefan Cel Mare a trezit invidiile altui mare domnitor român

observând câtă mai scula e-n ceresc așezământ ștefan, mi-a zis vlad dracula: și eu merit să fiu sfânt!

O strofă · Contemporani · Haios

Kitchul cu colti de mistret(Parodie dupa Mistretul cu colti de argint de Stefan Augustin Doinas)

Un bard genial ce-ndrăgea vânătoarea De kitsch oneros, pe un site naviga. Cu pana croindu-și prin rime cărarea, Cânta în poeme, spre fani el striga: - Veniți să-l scalpăm, printre pagini i-ascuns un kitsch tupeist ce cu colți, fioros în pântecul artei adânc a pătruns, îi văd clar copita și-un ochi sângeros…

Urări gata de trimis

Pentru cei care își serbează numele

La mulți ani de Sfântul Ștefan! Sănătate, putere și un an bun.
La mulți ani de ziua numelui! Să închei anul frumos și să-l începi la fel.
La mulți ani, Ștefane! Să ne trăiești, sănătos și cu voie bună.
Îți doresc o zi frumoasă între sărbători și un an nou cu tot ce-ți dorești. La mulți ani!

Scurte

La mulți ani de Sfântul Ștefan!
La mulți ani de ziua numelui!
Sănătate și La mulți ani!
Să ne trăiești!

Text redactat cu ajutorul AI și verificat de redacție.