La nuntă, cel mai greu nu e cadoul — ci ce scrii pe felicitare. Aici găsești poezii despre iubire și începuturi, din arhiva poezie.ro, plus urări pentru miri, pentru nași și pentru cine are de spus câteva cuvinte la microfon. Alege un text care sună a tine și schimbă-i un rând, două.
De Mîntuitor grăită,pilda nunții din Scriptură, Străbătînd a lumii veacuri, a trecut din gura-n ,gură… Mai întîii ai Lui apostoli, apoi mii și mii de clerici Au rostit-o la răspîntii, au citit-o prin Biserici , Au cîntat-o-n,Evanghelii,să primească fiecare, Tînăr și bătrîn în viață, bun și răul,mic și mare, Aurul înțelepciunii ce L-a dat Mîntuitorul, Grăind pilda cu Imparatul care și-a nuntit feciorul. Mii și iarăși mii de oameni,viețuind, au stat s-asculte Pilda lui Isus, în sine cu întelesurile-I multe; Insă oamenii-ascultînd-o, au făcut ce fac într-una, Primind:razele de soarew,razele ce le dă luna, Binele ce li-l dă apa,- fie mări fie izvoare, S-au mireasma-mbătătoare ce le-o dă suava floare, Căci aceasta:fie apă, fie soare,fie lună, Fie floare miresmată,-toate vor ceva să spună… Dar, cîți oameni,privind Cerul cel cu soare,lună ,stele, Si pămîntul cu-ale sale,înțeleg ce le spun ele ?… Căci și-aceseta spun o pildă cu-înțeles adînc,de taină, Si de-o nuntă unde omul va să aibe-anume haină… Nunta-I viața ce pămîntul poate da cu-întreaga-I sevă, Precum nunta era Viața ce trăiau Adam și Eva , Nuntă însă pentru care,- dezbrăcat de-a vieții tină, Omul trebuie să poarte haină albă, de lumină, Haină care tuturora o dă Cerul ca s-o poarte Pe pămînt pînă la Nunta cea cu Viață făr-de moarte! Haina-Aceasta pentru nuntă,fericiti au fost purtat In Eden înîii oameni pîn-a nu se fi-ntinat, Dar ei au pierdut aceasta,îmbrăcîndu-se-n alt port Tesut tot cu măiestrie-n de-ntuneric fir de tort. Mesterul fiind Satana țesător de-asemeni strai, Pierzînd cei ce-au vrut să-l poarte, dreptul viețuirii-n Rai ! Haina nunții despre care spune pilda lui Isus, E țesută din lumina sorilor cei mai de sus, In război ce țese raze. Cercuit de-un curcubeu, Si la care stă să țeasă Insăși Sfîntul Dumnezeu ! O asemeni țesătură nu se strică ,nu se rupe, Si pe veci –mbodobește un potop de pietre scumpe ! O asemeni haină scumpă a purtat și Lucifer, Pînă l-a-ntinat trufia și-a fost peăbușit din Cer.. Ea e haină despre care lui Ioan în gură-I pune Chiar Isus a Lui cuvinte ce-n”Apocalipsa”-I spune: “..Să-mbraci haină de lumină ca să nu se dea pe față Goliciunea de rușine care-ai îmbăcat-o în viață. Cel ce biruie păcatul,- din virtuți făcîndu-și salbă, Va umbla la fel ca Mine îmbrăcat în haină albă!.. “Celor cari în sac se poartă, celor triști și apăsați, Să lke dărui haină albă și cunună de-Impărați; Să petreacă-n buxcurie-între Ingeri și-ntre Sfinți, “Sad”, al Domnului să fie,-neprihanei trebuinți”, Să slujească” Celui Veșnic”, spre a Lui slavă-n veșnicie, Toți,de apăsări să uite și de plîns să nu mai știe !” Haină ce-n Eden purtînd-o mai ‘nainte cei doi inși, Deșii goi,nu știu ce e: de rușine –a fi cuprinși: Dar pe care s-o dezbrace prin păcat cînd au ajuns, S-au văzut goi și de-ndată Tatălui I-s-au ascuns.. S-au văzut goi de lumină și îmbrăcați deci amîndoi, Spre rușinea lor de Tatăl, cu-al păcatului noroi! Nu s-au rușinat că goi sînt în a trupului lor piele, Ci:că erau goi de raze, goi de sori și goi de stele !… Iată-n ce fel vrea –Impăratul pilduirii, care-nfruntă Pe cel ce, venind la nuntă, nu era-n vesmînt de nuntă… (Că-n vechime,Impărații, într-al nunților avînt, Imbrăcau pe toți chwemații la ospăț în alb vesmînt; Astfel că, la nunta pildei, unul a făcut păcatul De-a nesocotii vesmîntul tuturor dat de –Impăratul)… După cei cuprinși în pildă și-n Eden,pe urmă,noi Si-n așa veșimnt să mergem am vrea totți în acea vreme Cînd la Nunta-Impărăteascz să nu fie dat afară. Si-mbrăcat, ca și Impăratul, pe aleile grădinii, La ospăț mergînd, să fie tot asemenea cu crinii! Nunta nu este departe…La cerescul Lui război, Impăratul țese-ntr-una haine albe pentru noi… Cei ce ști-vor să se-mbrace pentru Nuntă deci cu ele, Se vor îmbrăca cu soare,cu luceferi și cu stele Vor nunti-n afara vremii;vor bea Vinul Nemuriirii; Se vor veselii cum nimeni n-a mai fost în firea firii, Rămînînd mereu la Nuntă, ce fiind în veșnicie, Duhul meu în lut, nu poate nici s-o spună, nici s-o scrie!
Cînd stau în prag, aud copite ca de romantic armăsar, bătînd alene zeci de poștii... ...Dar nu. E cloncănitul cloștii, plictisul ei familiar în prînzurile toropite. Dac-ar veni, amiaza mare, în zeci de țăndări ar sări crestându-mi mâinile și ochii - iar marea ar foșni în rochii, din amplele-i aurării ca o mireasă-n așteptare Din volumul \"Spectacol în aer liber - o altă monografie a dragostei\" , Editura Albatros, 1961
Nunta din Cana Galileea La nunta ce s-a-ntâmplat În Cana Galileea, - bis Fost-a și Isus chemat, Și vrând triști a nu-i lăsa A venit cu maică-sa. Șezând la masă și bând Băutură ne-ajungând, Toți cei câți la masă stau În tăcere se uitau Necutezând a-ntreba De mai este vin sau ba; Iară mama lui Isus Văzând că nu-i vin de-ajuns, Zise: Fiul meu iubit! Vinul ni s-a isprăvit. Iară Isus s-a sculat Și slugile a chemat Apă-n șase vase a pus Și le-a umplut până sus. El le-a binecuvântat Apa-n vin s-a preschimbat Și-a zis să dea întâi la nun Să guste vinul de-i bun, Iar nunul dac-a gustat Cu glas mare a strigat: \"Ceia ce fac mese mari Dau întâi vinuri mai tari, Iar dacă se-nveselesc Și pe cel rău îl primesc; Iar noi cel prost am băut Și pe cel bun am ținut\". Atunci toți au cunoscut Că Mesia s-a născut.
Astfel dupa tine se incheie toate. Trag oblonul negru la fereastra mea. Nu mai vreau deceptii, vreau singuratate, Nu mai vreau iubire, voi abandona. Avusesem dreptul si eu, ca oricare, La o nebunie, la un ultim glont Ultima speranta, ultima-ncercare Dar în magazie era doar gablonz. Nu-i nici o problema, toate-s foarte bune. Te-am iubit desigur, cum mi-ar sta să neg... Si cu pasiune, si cu voluptate Si credeam în tine, vrednic si intreg. Hai, intinde mana pentru despartire Schimba-ti telefonul, ca si eu mi-l schimb Saluteri miresei, salutari la mire, Poate se rezolva toate intre timp. Intra în multime, nimeni n-o să stie Doua, trei persone care ne-au ascuns, Eu voi tine minte scurta nebunie Si-ntrebarea noastra fără de raspuns. Firea ta ciudata n-o voi regasi-o Nici n-ar fi nevoie, tu ramai un mit. Nunta fericita, te-am iubit, adio, Nu intoarce capul, pleaca, te-am iubit! Vezi ca se confirma barfa despre mine: Te-am lasat deodata crud si nefiresc Totusi tine minte, tine bine minte Te salvez de mine fiindca te iubesc.
E lung pamantul, ba e lat, Dar ca Sageata de bogat Nici astazi domn pe lume nu-i, Si-avea o fata, -- fata lui -- Icoana-ntru-un altar s-o pui La inchinat. Si dac-a fost petita des, E lucru tare cu-nteles, Dar dintra-al printilor sirag, Cati au trecut al casei prag, De buna seama cel mai drag A fost ales. El, cel mai drag! El a venit Dintr-un afund de Rasarit, Un print frumos si tinerel, Si fata s-andragit de el, Ca doara tocmai Viorel I-a fost menit. Si s-a pornit apoi cuvant! Si patru margini de pământ Ce stramte-au fost în largul lor, Când a pornit s-alerge-n zbor Acest cuvant mai calator Decât un vant! Ca ieri cuvantul din vecini S-a dus ca astazi prin straini, Lasand pe toti, din cat afund O mie de craimi ascund Toti craii multului rotund De veste plini. Si-atunci din tron s-a ridicat Un imparat dupa-mparat Si regii-n purpur s-au incins, Si doamnele grabit au prins Să se gateasca dinadins, Ca niciodat\'. Iar când a fost de s-a-mplinit Ajunul zilei de nuntit, Din munti si vai, de peste mari, Din larg cuprins de multe zari, Nuntasi din nouazeci de tari S-au rascolit. De cum a dat în fapt de zori Veneau, cu fete si feciori, Trasnind radvanele de crai, Pe netede poteci de plai: La tot radvanul patru cai, Ba patru sori. Din fundul lumii, mai din sus, Si din zorit, si din Apus, Din cat loc poti gandind să bati Venit-au roiuri de-mparati, Cu stema-n frunte si-mbracati Cum astazi nu-s. Sosit era batranul Grui Cu Sanda si Rusanda lui, Si Tintes, cel cu trainic ros, Cu Lia lui sosit a fost, Si Bardes cel cu adapost Prin munti salhui. Si altii, Doamne! Drag alint De trupuri prinse-n margarint! Ce fete drage! Dar ce comori Pe rochii lungi tesute-n flori! Iar hainele de pe feciori Sclipeau de-argint. Voinicii cai spumau în salt; Si-n creasta coifului inalt Prin vulturi vantul viu vuia, Vrun print mai tanar când trecea C-un brat în sold si pe prasea Cu celalalt. Iar mai spre-amiazi, din departari Vazutu-s-a crescand în zari Radvan cu mire, cu nanasi Cu socrii mari si cu nuntasi, Si nouzeci de feciorasi Veneau calari. Si ca la mandre nunti de crai, Iesit-a-n cale-ales alai De sfetnici multi si mult popor, Cu muzici multe-n fruntea lor; Si drumul tot era covor De flori de mai. Iar când alaiul s-a oprit Si Paltin-crai a starostit, A prins să sune sunet viu De treasc si trambiti si de chiu -- Dar ce scriu eu? Oricum să scriu E ne-mplinit! Si-atunci de peste larg pridvor, Din dalb iatac de foisor Iesi Zamfira-n mers istet, Frumoasa ca un gând razlet, Cu trupul nalt, cu parul cret, Cu pas usor. Un trandafir în vai parea; Mladiul trup i-l incingea Un brau de-argint, dar toata-n tot Frumoasa cat eu nici nu pot O mai frumoasa să-mi socot Cu mintea mea. Si ea mergand spre Viorel, De mana când a prins-o el, Rosind s-a zapacit de drag, -- Vatavul a dat semn din steag Si-atunci pornira toti sireag Incetinel. Si-n vremea cat s-au cununat S-a-ntins poporul adunat Să joace-n drum dupa tilinci; Feciori, la zece fete, cinci, Cu zdranganeii la opinci Ca-n port de sat. Trei pasi la stânga linisor Si alti trei pasi la dreapta lor; Se prind de mani si se desprind, S-aduna cerc si iar se-ntind, Si bat pamantul tropotind In tact usor. Iar la ospat! Un rău de vin! Mai un hotar tot a fost plin De mese, si tot oaspeti rari, Tot crai si tot craiese mari, Alaturea cu ghinarari De neam strain. A fost atata chiu si cânt Cum nu s-a pomenit cuvant! Si soarele mirat sta-n loc, Ca l-a ajuns si-acest noroc, Să vada el atata joc P-acest pământ! De-ai fi văzut cum au jucat Copilele de imparat, Frumoase toate si intrulpi, Cu ochi sireti ca cei de vulpi, Cu rochii scurte pana-n pulpi, Cu par buclat. Si principi falnici si-ndrazneti, De-al caror buzdugan istet Pierit-au zmei din iaduri scosi!! De-ai fi văzut jucand voiosi Si Feti-voinici si Feti-frumosi, Si logofeti, Ba Penes-imparat, vazand, Pe Barba-cot, piticul, stand Pe-un gard de-alături privitor, L-a pus la joc! Si-ntre popor Sarea piticu-ntr-un picior De nu-si da rand! Sunt grei batranii de pornit, Dar de-i pornesti, sunt grei de-oprit! Si s-au pornit barbosii regi Cu sfetnicii-nvechiti în legi Si patruzeci de zile-ntregi Au tot nuntit. Si vesel Mugur-imparat Ca cel dintai s-a ridicat Si, cu paharul plin în mani, Precum e felul din batrani La orice chef intre romani, El a-nchinat. Si-a zis: \"Cat mac e prin livezi, Atatia ani la miri urez! Si-un print la anul! bland si mic, Să creasca mare si voinic, Iar noi să mai jucam un pic Si la botez!\"
Fost-a când în noapte aurora luce, Când se luptă omul cu adâncu-i chin, Pe atunci când somnul, mincinos și dulce, Curmă-al său suspin. Ea era tăcută, tristă florioară! Fruntea-i visătoare dulce se-nclina, În aurul cosiței mâna-i albioară Distractă juca. Vino mai aproape! dulcea mea,-mi vorbește, Ascunzându-și ochii plini d-amor ceresc, Tânăra mea viață cursul își oprește, Pentru totdauna eu te părăsesc. Și uitarea tristă mâine o să vie Cu-ochii plini de lacrimi pe al meu mormânt, Dorul ce m-apasă nimenea nu-l știe Pe acest pământ. Rara-i frumusețe arde de splendoare. Să rugăm! îmi zise, în genunchi căzând. Ochii plini de moarte și de lăcrimioare Se-nălțau la ceruri amoros și blând. Când se curmă ruga, dulcea ei cătare Se-nturna spre mine plină de amor. Peste ochii-i geana cade cu-ntristare Consumată-n dor.
LA NUNTA MORÞII MELE DACÃ-I NUNTÃ s-or bucura mai mult viermii săracii prietenii mi-or lăuda colacii mi-e-aproape silă dar mă și încântă, căci am să cad îmbătrânit la mese de boala vinului fără de leac purtând la gât ghiuleaua unui veac și mângâiat printre zăbrele dese. Sori migratori trec cu grădini în gheare și nici nu știu de care să m-agăț pântecul maicii mi-a promis răsfăț și-acum buimac ca musca-n felinare văd că nu pot călca desculț pe mare iar raiu-i la un azvârlit de băț.
Muntii mei duhovnici au intrat in ceata Clopote batrane bat pe manastiri Cand miroase-a iarna, nuntile ingheata Pentru noi, lunateci, imposibili miri Vin sa ti se-nchine vanturi si dihanii Viscolul asupra-mi cade ca un lat Si ti-as face nunta cu un sat de sanii Si cu felinare si cai instelati Imbracate-n alb prea fumoasa mireasa Asa se cuvine in drama ce-o joc Pe urma plecam fiecare acasa Si muntii vor pune misterul la loc Pan sa se intample tu vei fi carunta Mie o sa-mi vina cea din urma zi Si va fi si-aceea tot un fel de nunta Si-mi vei duce grija si te voi iubi Ti-am adus mireasa, muntii mei cu noapte Nunti de animale se petrec in munti Codrii de miresme si paduri de soapte Ele sunt salonul ne-ntamplatei nunti Lumanari de nunta tin in labe ursii Lupii sufla-n focul stanelor pustii In rostogolire ne unesc obarsii Nu-mi vei fi mireasa, mire nu-ti voi fi Te invit la nunta dulce si albastra Unde zurgalaii scot argint din toti Ce pacat ca totusi nu e nunta noastra Ce pacat ca mortii i-am fost dat ca sot
Orizontu-și bate albele vertebre, Se ating cu clinchet iederele frunții, Mângâi lins, cu palma, înghețatele febre, Trec prin paturi albe, mosafir la nupții. Alungând zăpada cu mișcări piezișe, În clepsidra mâinii mi-a-nghețat nisipul Și te strig, și-aceste reci acoperișe Tremură-n ninsoare, înmulțindu-ți chipul.
Ce doruri ies din ochii-ți prin raza lor senină Ce fulgeră și-ncântă uimita mea vedere?... Prin gene-ți se strecoară o rouă cristalină Și cade p-a mea frunte, p-aprinsa mea durere. Dar nu-mi alină focul, mai tare se încinde... Să fug, să fugi, Marie, căci flacăra-mi profană Te-ajunge și pălește ființa-ți diafană; Ferește-te de mine, de focul ce m-aprinde. Vezi îns-a mele lacrimi și ruga mea ascultă l Buchetul de mireasă să-l faci cu mâna ta, Pe sânul tău îl pune, ș-alege cât de multă Plăpândă simțitivă ș-un trist nu-mă-uita.
Ce-mi pasă de-i a străzilor otreapă, Dar să mă însoțească pân’ la groapă. Pe-al verii crâncen jar să-mi iasă-n față: “Mi-ești drag. Pe tine te aștept de-o viață.” Fie și târfa lumii lepădată, Doar să-i citesc în suflet câteodată. De-ar fi-n furtună blestemând să plângem, Alături să ne frângem sau să-nfrângem. Și împlinire-n câte-o zi stăpână S-aflăm doar gură-n gură, mână-n mână. De-ar fi să mă doboare-n colburi strada, Cu trupul ei să-mi ocrotească slava. Foc sfânt și pur dacă-mi străbate versul, Alături să străbatem universul. Să mă iubească fără osebire: Că-i bucurie, că-i nenoricire. Readucându-mi visele din ceața Ce m-a pierdut, să fie însăși viața. De sulimanuri ochii mei o spală: Să-mi fie-n suflet crez și îndoială. Făcând fărâme legea care scrie-n carte De zarva lumii-am râde pân’ la moarte. Noi amândoi am râde și, fluturând din mână, Zeificându-ne-am muri-mpreună. Murind am zice: “În haznaua vieții Doar noi am fost ca roua dimineții.”
Să fie chiar a străzilor otreapă, Dar mă-nsoțească-n voie pân-la groapă Cu mine stea în veri ucigătoare: \"Mi-ești drag doar tu; un altul n-am sub soare!\" Căzut în tină, glodul de-o mănâncă, Am să-i privesc în inima adâncă. De-om blestema-n sălbatica furtună, Sfărâme-ni-se oasele-mpreună! Când sufletele ni s-or revărsa, În noi doar Bucuria vom afla. De-ar fi, în praful străzii-am să cobor, Ca să-mi întindă braț ocrotitor. Să mă sărute cald, cu buze moi, În lacrimi, în durere, în gunoi. Când visele-mi și-ntuneca-vor fața, Le lumineze, fie-mi însăși Viața. Fardatu-i chip mi-ar fi obraz de înger, Prin el să viețuiesc, să mor, să sânger. Rupând cătușe, piatră sfărâmând, Am merge pân-la moarte tot râzând. Am râde-n doi pân-la suprema zio... Și-am flutura și ultimul adio. Și am muri-mpreună fredonând, Pe unul, pe cellalt divinizând; Și exclamând: În viața de păcate și gunoi, Curați ca neaua fost-am numai noi.
(Personajele: Romînia, regele). În ziua de 10 mai Scena I O cameră largă, de un aspect trist și singuratic. Perdelele lăsate. Pe pereți portretele lui Traian și ale marilor domnitori romîni. Pe o măsuță mică bustul Daciei, înfășurat cu un voal negru. Întinsă pe o canapea de atlas albastru, Romînia pare cufundată într-o meditație profundă și dureroasă. Afară se aud bubuituri de tun. În zorii zilei. ROMÎNIA Durerea soartei mele, Sub care tristă zac, Vai, astăzi împlinește Un sfert, un sfert de veac! Crescut-a-n al meu suflet Flori negre de dureri, Podoaba unui suflet Lipsit de mîngîieri! (se întrerupe, cu ochii către portretele voievozilor) Eroi, crescuți ca brazii Din tînărul meu sînge. Priviți la muma voastră, Ce suferă și plînge; Străinul ce-i prădează Și cinste și avere, Azi își serbează nunta... Iar mama voastră piere! (își acoperă fața cu mîinile) Scena a II-a REGELE (singur, în camera sa de toaletă) Sînt douăzeci și cinci de ani În fine! De cînd te sfîșii, Romînie, Pe tine! Și n-a trecut decît un sfert De veac, De cînd sînt rege dintr-un biet Prusac! Eu i-am luat cît n-a putut Să-mi dea, Și tot mai mult să-i iau Aș vrea! Am fost german, voi fi german Și sînt; O, țară, vitreg mi-este al tău Pămînt! Dacă pe tronu-ți stau cu-așa Plăcere, E pentru că tu-mi ești izvor De-avere! De aceea toți acei ce spun Nu mint, Că nunta mea de astăzi e De-argint! Scena a III-a REGELE – ROMÎNIA (regele intră cu aerul vesel și curtenitor) Iubita mea, la tine vin, Ca raza dulce de la soare Pe sînul alb al unui crin, Și-ți cer cu voce arzătoare: În brațe vino-mi, fericită, Ca să-ți șoptesc, că ești iubită! Și încă, iarăși să-ți pot zice Că al tău rege e ferice! (se apropie de ea) ROMÎNIA Nu te apropia, străine! Vorba ta e o tortură, Între mine și-ntre tine E prăpastie de ură! În zadar îmi spui cuvinte Căci durerea mea reală Nici chiar ochiul tău nu minte Și nici inima-ți nu-nșeală! Însă tu făcuși din mine Un domen de exploatare Și durerile-mi cumplite Pentru tine-s desfătare! Însă va veni o vreme, Ca din țară să te-arunce Fiii mei iubiți și sinceri. Nunta mea va fi atunce! 1891
burează cu lapți peste icre aproape de țărm, printre pietrele păroase peștii dansează, dansează. să nu te azvârli în mare noaptea aceasta! ea e oprită înotului. să ții lopețile drepte ca niște catarge și fără de cântec împins din spate de lună, vei ajunge în port.
În vreji de iederă nemuritoare Cuprins e tot pridvorul ca-ntro-o plasă. Și ici un strugur, dincolo o floare Atârnă așezate de mireasă… E-un tărăboi amețitor de glasuri Și vinul vechi dă vervă tuturora Zvârlind pe grave și-ancestrale nasuri Reflexe purpure ca aurora. În fața casei cântă barosanii Încredințați de-nalta lor chemare; Își uită reumatismul veteranii Și cercul horei crește tot mai mare… Dar iată că mireasa-n prag s-arată Și, după vechea datină păgână, Ea își desprinde vălul ei de fată Și-l ține-o clipă fluturând în mână. Asemenea unui stol de rândunele Vin fetele în ceată zgomotoasă Și mâinile se luptă între ele Cercând s-apuce vălul de mireasă… Bucăți e-acum vălul de zăpadă Și ea, zâmbind, duioasă, îl împarte Și fost-a scris ca un crâmpei să cadă Și-asupra mea, cum stam privind deoparte Și m-am gândit la anii mei pustii Și la a mele-mprăștiate cânturi- Așa mi-m rupt eu sufletu-n fășii Și l-am zvârlit la cele patru vânturi…
Cheamă-mă, iubite, strigă-mă! Nu-ți lăsa atîta timp mireasa la geam. Nu mai veghează în alei de platan serile sacojii: sînt pustii. Și dacă nu vii să mă fereci cu vocea calmă în adăpostul nopții tîrzii, trebuie să mă revărs cu inima-n palmă: în grădinile sinilii...
Mă ții într-un camion așteptând cu singura lui roată bună înțepenită într-un șanț, în timp ce tu urinezi pe un copac orientat spre miazănoapte. Grăbește-te. Deseară nu voi avea nimic sub fustă. Încă te mai ațâță lucrurile astea, dar pickup-ul ăsta nu are geamuri Și locul, pulpă din piele artificială, Turtit aproape de al meu este rece. Am aceeași mărime, aceeași formă și aceeași marcă la fel ca acum douăzeci de ani Dar coboară în mine, pornește motorul; o să ai puterea, dorința să te miști. Eu o să trag, tu o să-mpingi, unul pe altul o să ne sfâșiem pe jumătate. Vino, iubitule, pune-mă jos pe spate. Prefă-te că nu-mi datorezi nimic Și poate că vom ieși de aici rostogolindu-ne, Lăsând trecutul stivuit în urma noastră; Ziare vechi pe care nimeni n-o să ajungă să le citească.
Visam că mă visam pe câmp cu doi prieteni din copilarie și cu iubita mea care era cu noi deși nu se vedea grupuri de tineri agreșivi săpau Treceam pe lângă ei unul a nimerit cu sapa statuia unei antice femei aflată pe sub bulgări era cât el de mare făcută din lemn putred avea un cap de șoim care se răsucea pe gât „ce faci cu ea” l-am întrebat mi-a dat-o mie am pornit la drum purtând la subțioară statuia de lemn putred „nu știți în ce judet este Piteștiul” m-a întrebat un călător „în Arges” i-am raspuns toți trei odată (iubita mea era cu noi dar nu se auzea) omul acela călător ne-a mulțumit „eu merg la Vidra” ne-a comunicat în visul din vis în care nu visam nu-i mai vedeam pe săpători iar omul-călător zbura deasupra noastră spre comuna unde avea să se petreacă nunta de la Cana Pe drum făceam un fel de happening mergeam în șir ținându-ne de mână ca orbii lui Bruegel atâta doar că noi aveam ochii legați cu fese albe (Resturi diurne Imaginea văzută astă-seară la TV un fel de marș cel mai frumos din toate) treceam prin sate „e aproape” anunțam La capete de uliti vedeam din când în când pe cineva care părea că ne așteaptă făcea și semne de salut striga cu palmele la gură „bine ați venit” „E fiul doctorului de la Cana” îmi spuneam „poate că e și nunta lui poate și el e doctor” îl salutam cu mâna ridicată (la subțioară țineam strâns statuia) eram la nuntă Mirii se schimbaseră Erau tot ei dar alții (pe mirele cel nou îl cunoșteam eram prieteni din copilărie se însura pentru a doua oară cu prima lui nevastă doctorul-fiu era copilul lor) Mirii dintâi pieriseră cu totul se preschimbaseră în mirii de acum iar omul-călător zburase către Vidra mai rămăseseră la masă doar copilul-doctor plus câtiva nuntași mâncau dintr-un platou de sticlă pești mărunți firește n-am mâncat nimic A fost adus un pește viu m-au invitat să iau firește că am refuzat Le-am adresat celor în drept cuvintele ce se cuvin apoi m-am ridicat și am plecat Nuntașii nu duceau lipsă de vin la nunta de la Cana visam că mă visam pe câmp Aveam la subțioară statuia de lemn putred Iubita mea era cu mine deși nu se vedea
Orație de „Conăcărie”: - Bună zâua, bună zâua, socri mici! - Bine ați venit, băieți voinici! Și căutați șî și umblați? - Și căutăm șî și umblăm, Sama la nimeni nu vrem s-o dăm. 41 Căci tânărul nostru-mpărat Dimineațî s-o sculat, Fațî albă a spălat Părul și l-a pieptănat Cămașă albă a-mbrăcat Toatî oastea a adunat Ș-a plecat după vânat. Colindat-am țara-n lung șî-n lat, Nu găsirăm nimic di vânat. Găsirăm aiși la dumneavoastrî O florișicî frumoasî. Nu crești, nu-nflorești, Ci sî ofilești. Socri mici, noi am vinit cu târnăcoapi di arjint Sî scoatim florișica din pământ, S-o scoatim cu rădășinî, S-o dușim domnului miri-n grădinî, Acolo sî creascî, sî-nfloreascî, Nu ca la socru cel nic sî s-ofileascî. Socri nici, adușiț un covor di mătasî Þesut di donșoara mireasî! Iar la caii noștri sî dați Fân verdi cosât în noaptea lui Sfântu Ghiorghi Ca roua niluatî, ca floarea niscuturatî. Socri nici, mai adușeți șî niști pruni uscati Sî dăm pi la celi guri căscati Cari au rămas pi la spati! Socri nici, noi am mai sta, Am mai spuni câti șeva, Dar avem di trecut munți mari întunecoși, Bini v-am găsât, socri nici, sănătoși! Culeasă de la C-tin Dumitrașcu din Piatra Șoimului - Neamț
Ascultați, ascultați, dumneavoastrî șinstițî părințî, Cari di la Dumnezeu sunteți blagoslovițî Uiti și sî roagî fiul șî fica dumneavoastrî: Sî roagî sî iertați șî sî-i binecuvântați Căși binicuvântarea părințâlor Întărești casâli fiilor, Iar blestemul părințâlor Râsipești casâli fiilor; Căși Dumnezeu luni o făcut șeru șî Pământu; Marți, l-o-mpodobit cu steli șî Luna, Miercuri l-o-mpodobit cu Soari, Iar joi l-o făcut pi strămoșu nostru, Adam, Cu trup din lut, cu oasî din piatrî Cu sânji din Mari După chipul șî asemănarea Sfânțîii Sali. Șî văzând Dumnezeu că nu-i bini Omu sî trăiascî sângur pi pământ, I-a dat somn șî l-o adormit. Șî prin somn văzu lângă dânsul Pi strămoașa nostrî Eva S-o-nspăimântat ș-o strigat cu glas tari: Și-nseamnî asta, Doamni? Iar Dumnezeu o răspuns: Nu ti înspăimânta, Adami, E carni din carnea ta Șî oasî din oasâli tale Șî-ț’ va și țâi soțâi. Mulți crescurî, se-nmulțirî Pân’ și-a vinit vremea și la șești doi tineri, Cari stau cu jenunchili plecati Cu fețâli rușânati Șî sî roagî cu smerenii Sî li dați blagoslovenii. Amin, amin, ș-un pahar cu jin. Sî zâcî tătî lumea amin! Șel și nu va spuni amin, Să-l punim cu fundu-n schin Sî zâcî șî iel amin. La mulț’ ani, domnu niri șî donșoarî nireasî! Iar dumneata, domn niri, sî ai noroc la boi, la vași Șî sî dai șî la șii sarași! Iar dumneata, donșoarî nireasî, sî ai noroc La gâști, la rațî, la curși, Iar di reli sî nu ti apuși! La mulț’ ani, socri mari! La mulț’ ani, socri miși! La mulț’ ani, stimaț’ nași ! La mulț’ ani, stimaț’ nuntași! Cari aț’ avut plășeri șî aț’ vinit la așeastî frumoasî nuntî! La mulț’ ani, muzâca! Sî trăiascî vornișelu’ C-ari gâtu ca urcioru’! Culeasă de la C-tin Dumitrașcu din Piatra Șoimului, Neamț
Casă de piatră! Vă doresc o viață împreună cu răbdare, cu umor și cu sănătate — restul se învață pe drum.
Felicitări și casă de piatră! Să vă păstrați bucuria de azi și în zilele obișnuite, care sunt cele mai multe.
Vă doresc o căsnicie liniștită, cu multe motive de râs și cu puține de supărare. Casă de piatră!
Casă de piatră, dragilor! Să vă fie drumul lin, iar casa plină de oameni dragi.
Fericire, sănătate și răbdare unul cu celălalt. Asta vă doresc din toată inima. Casă de piatră!
Vă doresc să vă bucurați de finii voștri mulți ani înainte și să le fiți sprijin la bine și la greu. Casă de piatră tuturor!
Nași minunați pentru miri minunați. Să vă trăiască finii și să vă fie de folos sfatul vostru!
Vă felicit pentru finii pe care i-ați luat sub aripă. Să aveți parte numai de bucurii de la ei!
Copiii noștri dragi, vă dăm binecuvântarea noastră și vă dorim o viață bună împreună. Casă de piatră!
Astăzi vă vedem plecând la casa voastră. Să vă fie plină de sănătate, de răbdare și de iubire. Vă iubim.
Vă dorim să vă fie casa caldă, masa plină și inima liniștită. Casă de piatră, dragii noștri!
Casă de piatră!
Casă de piatră și fericire!
Felicitări și un drum lung împreună!
Să vă iubiți la fel și peste ani. Casă de piatră!
Casă de piatră, Viață bună, Să îmbătrâniți frumos Și mereu împreună.
Text redactat cu ajutorul AI și verificat de redacție.