O strofă · Clasici · Cald
Teiul lui Eminescu
Umbrele copacilor strălucesc în stele Diminețile se gândesc la oglinzi Teiul din Copou Este un om minunat, al lumii întregi Florile au adormit de liniște Peste Iași, trec poeziile Ca niște vulturi.
Sărbătoare
Ziua Culturii Naționale
15 ianuarie, Ziua Culturii Naționale și ziua de naștere a lui Mihai Eminescu. Poezii, citate și gânduri despre limba română și poeții ei.
- Poezii
- 20
- Urări
- 7
- Clasici
- 15
Poezia aleasă
De mult nu l-am visat pe Eminescu
Sunt oameni ce nu-l pot visa pe Eminescu, oricât s-ar strădui, și-ar vrea să-i vadă măcar sandaua într-un vis, sau pleata,-n care decembre plouă-n două cu zăpadă... Numai celor copii la suflet li se-arată și atuncea - scurt de tot - de parcă fix peste-un minut ar trebui să fie-n altă parte: să i se-arate altui om în vis... De mult nu l-am visat pe Eminescu: ce-o fi făcând? Mai deslușește oare sara pe deal cum buciumul jelește, sau cum luceafărul se mistuie în zare?! De-aflați cumva - visându-l - careva, vă rog să da-ți istui popor de știre: poate că-i este foame și i-e sete, și n-are o haină întru primenire... Azi, când în orice dor este și dor de-al lui, și norii curg ca-n versurile Sale, și eminescieni sunt codrii, și izvorul, și seara asta cu lumină moale, - prin care trece-acest copil, zâmbind, din somn trezit acum - în verde șes - cu privirile atâta de curate de parcă l-a visat pe Eminescu...
de DAMIAN URECHE
Lungime
Autori
Ton
19 rezultate
Poezii
Poezie întreagă · Clasici · Solemn
După o citire din Eminescu...
Citesc... De sub pleoapă nu o dată Îmi scapără în jos, pe obrazul meu, O lacrimă... și te citesc mereu Și parcă te-aș citi întâia dată! Ce orizonturi nouă-mi luminezi Cu raza genială-a minții tale! O lume ideală tu-mi creezi Și peste toate-arunci un giulgi de jale Ce fâlfâie întunecat în aer... Și strunele pe care ning petale Suspină-amar, ca-n vis, abia atinse De degetele-ți palide și reci, De degetele-ți reci și-atât de pale... Scoțând sub mâna ta măiastră-un vaier... Și fruntea ta cu lauri o-ncununi, Cu crini, cu nuferi, ferigi din genuni, Cu trandafiri ce din grădini i-aduni... Plutind spre culmi cu aripile-ntinse, Învăluit în nouri, tu petreci În sfânta-apoteoză-a morții reci... O, numele tău sfânt poți să ți-l treci În cartea nemuririi necuprinse... Cât va mai izvodi glas omenesc, Un viers în dulcea limbă-armonioasă Din cea mai scundă și-umilită casă A preamăritului grai românesc!
O strofă · Clasici · Cald
Doi mari prieteni: Eminescu și Creangă
Când a venit la Iași, Eminescu colindase toate olaturile românești. Singura lui avere era un geamantan plin cu versuri. În vremea când se formau ca mărgăritarele în sufletul lui neasemuitele poezii, a cunoscut pe Creangă. Deodată s-au legat buni prieteni. Amândoi au petrecut multe nopți în colțurile retrase ale vechii cetăți ale Moldovei. Aici, pe băncile de brad, în amurguri dulci stăteau amândoi la sfat. În una din aceste înserări, Eminescu a citit lui Creangă din poeziile sale. Creangă îl asculta în tăcere. Dar în prietenia aceasta mai fericit a fost Eminescu. El a auzit pentru întâia oară Amintirile și poveștilor lui Creangă. A fost încântat de limba mlădioasă, simplă a marelui scriitor al Humuleștiului. Prietenia lor le-a adus multe ceasuri de uitare și mângâiere.
Poezie întreagă · Clasici
Lui Eminescu
Și nu mai ești! ... O groapă sub rînjetele-i crunte Cuprinse necuprinsul din geniala-ți frunte! Și după cum în viață a fost eternul dor: Tu dormi, tu dormi acuma sub teiul plîngător! Iar vîntul cînd va bate, în gîrbovita iarnă, Puzderii de zăpadă desupră-ți o s-aștearnă; Și vara o să-ți cânte cu freamătul său trist, Cum l-ai cântat tu, dulce al poeziei Crist! Când moartea-ți mă cuprinse de plângeri fără margini, Erai cu mine-alături: în veșnicile-ți pagini! Te-am înțeles atuncea mai mult... apoi mi-am zis Că poarta nemuririi chiar moartea ți-a deschis! Dormi!... Þeasta ta o-ncape un biet coșciug de scânduri, Ea, ce-a-ncăput în viață un univers de gînduri!... O! Dormi, sub dulcea pace din al veciei cort, Etern poet! căci numai pentru cei morți ești mort!
Poezie întreagă · Clasici
Eminescu
La zidirea Soarelui, se știe, Cerul a muncit o veșnicie, Noi, muncind întocmai, ne-am ales cu, Ne-am ales cu domnul Eminescu. Domnul cel de pasăre măiastră, Domnul cel de nemurirea noastră-Eminescu. Suntem în cuvânt și-n toate, Floare de latinitate Sub un cer cu stele sudice! De avem sau nu drepate, De avem sau nu drepate, Eminescu să ne judece. Mi-l fură, Doamne, adineauri Pe înaltul domn cu tot cu lauri. Mă uscam de dor, în piept cu plânsul, Nu știam că dor mi-era de dânsul, Nu știam că doina mi-o furară Cu străvechea și frumoasa Þară- Eminescu. Acum am și eu pe lume parte: Pot îmbrățișa măiastra-ți carte, Știu că frate-mi ești și-mi ești părinte, Acum nimeni nu măpoate minte. Bine ai venit în casa noastră, Neamule, tu, floare mea albastră-Eminescu. Suntem în cuvânt și-n toate Floare de latinitate, Sub un cer cu stele sudice! De avem sau nu dreptate, De avem sau nu drepate, Eminescu să ne judece!
Poezie întreagă · Clasici
LUI EMINESCU
O, Doamne, câtă vreme rămasă înapoi! Unde ești tu acuma și unde suntem noi, Nevârstnicii romantici, sentimentali de-ieri, Care plângeam cu tine și-a tale mari dureri Ni le-nsușeam, asemeni acelor neofiți, Ce se visau aieve pe cruce răstigniți Și resimțeau tot chinul, batjocora și-amarul, Ce le-ndurase-odată și Christ urcând Calvarul? ... Sunt ani de-atunci… și astăzi nevârstnicii de ieri Au încercat ei înșiși cumplitele dureri, Au suferit și dânșii și-au plâns cu-adevărat, Ca tine, nopți de trudă adesea au vegheat, Slujind plini de credință divinului tău cult, Și cine știe dacă n-au suferit mai mult, Lipsiți de-aripa largă a geniului tău… Azi când plutești dincolo de bine și de rău, Când nu mai simți pe frunte cununa grea de spini, Pătrunși de pietate, ca niște pelerini, Þi-aducem ție altă cunună mai bogată – Căci sunt și flori pe lume ce nu mor niciodată!... Ce pelerini cucernici, trudiți de lungul drum, Ne ridicăm privirea spre tine și acum Abia ne dăm noi seamă ce sfânt și mare ești: Ce sus, tot mai puternic, mai mândru străjuiești Umplând tot orizontul cu raza ta cea clară, Întocmai cum în zare luceafărul de sară Pe cerul gol de stele răsare timpuriu… Ca-n zori tot el să steie aprins cel mai târziu…
Poezie întreagă · Clasici · Solemn
Eminescu in actu
În casa neagră de-atâta singurătate Sărmanul Dionis stoarce mucul de țigară flori de lumină către eternitate. Plânge lumânarea-n sfeșnic și aduce din crucea ferestrei lumina și umbra unei fericiri din afară. Dar Prometeul singurătății, răstignit pe cruce de propria-i cugetare, nu poate da cu pumnul în fereastră să intre fericirea-n casă, căci alte lumi se-nghesuie la geamu-i, alte culori și idealuri. Ci lui îi cântă-n codru Somnoroase păsărele... -Sunt robul cugetării mele. oct. 1971
Poezie întreagă · Clasici · Cald
Eminescu sărutând-o pe Mite
\"Iozemiti, Iozemiti, vale tainică și dulce...\" (Veronica Micle, Lac-oglindă) Atât de fragedă(și, ah, ei doi având să treacă-n limbă tedescă un glosar valah), încât, în vreme ce se plimbă, el, cu pas febril, îi dă prin gând să o sărute-n fugă; ceea ce se și împlinise, - când a tresărit în ușă cheia, sau poate că doar li s-a părut: destul spre-a-i pune capăt frescăi ce se urzea, - și alt sărut, livresc de-acuma, al Francescăi, el, aminte aducându-și-l, ceru să i-l citească Mitei, care tăcea-n de sine și-l privea cum iazul Iozemiti, dar gândind că altă cale nu-i, decât să treacă iar de partea celor cuminți... Și, -n mâna lui, a geamăt se închise cartea.
Poezie întreagă · Clasici · Solemn
La bustul lui Eminescu
Pădure! Ningi câteva frunze Pe fruntea-i de aramă rece. Tu, ce rămâi nepieritoare Ca geniul, când totul trece! Zi vântului să-i cânte doine De dragoste sau haiducești, Poetului ce-a fost mândria Gândirii noastre românești! Și glasul lui să fie dulce... Măcar în lumea neființei, Să-și uite lungile lui chinuri Acest copil al suferinței! Natura, cel puțin, mai blândă Cu umbra tragică să fie, Acelui ce-n eterne versuri A prins eterna poezie! Și stelele din golul serii Picând în jurul lui scântei, Să-i pară că iubirea moartă Îl mângâie cu ochii ei! Iar când în serile de toamnă Va răsări dintre poteci Bălaia inimii lui doamnă Cu mâini subțiri și brațe reci, În ora tainică și gravă Când ceața scutură vestmântu-i Și luna-n cimitir veghează, În loc de candelă, mormântu-i; Pe când o trestie, un nufăr, Un tei aminte-aducător Înțelegând, poate, ce sufăr Poeții mari în viața lor... Privindu-i chipul între frunze, Vrăjit de-al bronzului vestmânt, Și întrebând mirați ce cată Sub lună morții din mormânt... Atunci în nopțile albastre, Când lumea uită și petrece... Luceafărul o să-l privească Cum stă nemuritor și rece!
Poezie întreagă · Clasici
Eminescu
Trist-a fost viața-ți zbuciumată mizerii, chiar ți-au fost conducătoare, te apăsau în praf, da-n drumu-ți mare tu le-ai învins cu fruntea înălțată. A lumii reci priviri de apăsare și-al ei dispreț a fost a ta răsplată; în curtea Mediceilor, bogată tu ai fost un mândru, falnic, soare! Și numai în a teilor răcoare ți-a înflorit a mulțumire floare, soarta tristă a marelui în lume. Dar geniul tău în giur de noi plutește și cântul tău, cu inima-dulceste, din neam în neam păstra-va al tău nume.
Poezie întreagă · Clasici · Solemn
Către Eminescu
Tu n-ai murit pentru că eu sunt trupul tău care vorbește cu vorbele tale Când drag îmi este mie pe lumea asta cu iubirea ta mă gândesc la amorul tău, Mihai, dacă-ai ști cât de tare îmi lipsești ca și ochilor, ca și pietrelor și curcubeilor. Le-am zis de tine, că-ntârzii, le-am zis, că nu treci de sânge ne trebuie să renaști și nici anapoda de raze ca să ne fii cu noi de față. Mihai, tu care ești mai tânăr decât mine gândind în vorbele tale nu mă lăsa să îmbătrânesc Mihai, nu de înțelepciune duc lipsă, de cântec, m-auzi ? de cântec, m-auzi ? de cântec, m-auzi ? M-a apucat apoia pietrelor, apoia ierburilor, m-a apucat apoia fructelor de toamnă, Mihai. Cineva trebuie să guste această apoie coaptă și miezoasă Creierul sâmburos al acestei apoi nu este creier descreierat. Ca dovadă timpul ce trece, secunda prea repede ce ni s-a dat ca dovadă locul tău în sâmburele limbii acesteia ca dovadă inima ta ce a făcut pat din creierul meu ca dovadă singurătatea mea care nu credeam să învăț a muri vreodată.
Poezie întreagă · Clasici · Solemn
Limba română
Anei şi lui Alexandru Bantoş Din cauza durerii Firescul dor al limbii Îl preamăresc şi-l cânt. Şi din aceeaşi pricină Puterii Tale, Doamne, Mă închin. În fiecare zi, În chiar lumina dimineţii, Se-arată steaua Suferinţei mele Pe care numai Ochii mamei o zăresc Încoronaţi cu lacrimi.
Poezie întreagă · Clasici
Lui Mihai Eminescu
Ştiu: cândva, la miez de noapte, Ori la răsărit de Soare, Stinge-mi-s-ar ochii mie Tot deasupra cărţii Sale. Am s-ajung atunce, poate, La mijlocul ei aproape. Ci să nu închideţi cartea Ca pe recile-mi pleoape. S-o lăsaţi aşa deschisă, Ca băiatul meu ori fata Să citească mai departe Ce n-a reuşit nici tata. Iar de n-au s-auză dân şii Al străvechii slove bucium, Aşezaţi-mi-o ca pernă Cu toţi codrii ei în zbucium.
Poezie întreagă · Clasici · Solemn
Baladă pentru Eminescu
Te-au slãvit în cãrţi şi în poeme Şi te-au înãlţat iconoctas, Ca sã fulgeri tânãr peste vreme, Cu vecii de cremene sub pas. Te-au vãzut voevodând voroave, Ciobãnind genune şi zãpezi, Potcovar de fum bãtând potcoave Negurilor strânse în cirezi. Te-au crezut gigantic Sfarmã-Piatrã Care sparge piscul viforos, Şi fierar înfierbântând pe vatrã, Mãrile cãlite sub baros. Împãrat, ţi-au scris pe tâmple steme. Fãt-Frumos, ţi-au pus în mâini hanger. Şi-au cules, din pana ta, blesteme, Viscole şi rãzvrãtiri în cer. Ci, netrebnic, eu adulmec zãrii Paşii tãi pe unde te-au fost dus Şi-nsetat pe drumurile Ţãrii Dibui urma ta de blând Iisus. Caut picurii de sânge, neşterşi încã, A crucificãrii pe furtuni Şi sãrut lumina lor adâncã Şi-i ating cu mâini de rugãciuni. Trist Iisus cu umbra de tãmâie Dãruind azur din mâini subţiri, Sfânt, bãtut, pe veacul tãu, în cuie, Scânteind, înalt, din rãstigniri. Frânt de-o stea şi-ngenuncheat de-o floare, Biruit de ramuri de arin, Îndulcit cu dor de moarte-alinãtoare, Ars ca Nesus în cãmaşã de venin… Nu, tu nu eşti meşterul, ci cneazul, Nu eşti înstelatul împãrat. Sfâşiat ţi-i pieptul şi obrazul. Tu eşti marele însângerat ! Te-ncrustãm, zadarnic, în agatã Şi-n icoane noi pe flori de crin. Crinii nu vor stinge, niciodatã, Umbrele cununilor de spini. Eu nu-ţi pipãi steme şi nici lauri… Numai rãnile mã plec şi ţi le strâng Şi le fac medalii mari de aur, - În genunchi, le-nchid în inimã şi plâng.
O strofă · Contemporani · Cald
eminescu să mă judece
sunt un bărbat straight aproape de 40 îmi place bowie și ce dacă am cîteva femei pe care le posed cu îndrăzneală în fereastra mea și-a făcut casa un păianjen cred că o să văd lumea prin pînza lui așa cum prind un șoarece gîndindu-mă la schweitzer tu ești ca un blestem la nașterea mea care vine și vine și mama nu mai poate face nimic la o adică
O strofă · Contemporani · Cald
Amor a la Eminescu
ce e amorul? e-o durere, pe care orice-ai face, te strange-n brate cu putere si nu te lasa-n pace. un gest ce il faci intr-o doara, sufletul ti-e legat, e-un gand ce-n mintea ta usoara
Un vers · Contemporani · Solemn
Dedicatie lui Eminescu
Veronica Micle îi daruieste volumul ei de poezii, cu dedicatia \"Scumpului meu Mihai Eminescu, ca o marturie de nestearsa dragoste.\"
Un vers · Contemporani · Solemn
Constatare la Eminescu
\"Ape vor seca în albie, scrie G. Calinescu în biografia lui Eminescu, si peste locul îngroparii sale va rasari padure sau cetate, si câte-o stea va vesteji pe cer în departari, pâna ce acest pamânt sa-si strânga toate sevele si sa le ridice în teava subtire a altui crin de taria parfumurilor sale.\"
O strofă · Contemporani · Cald
Eminescu cat trait-a...
Eminescu cat trait-a... Eminescu cat trait-a A spus tot ce-aveam de zis. Am ceva din Eminescu: Si repet acelasi vis. Eminescu nu mi-e frate,
Urări gata de trimis
Urări de 15 ianuarie
Ziua Culturii Naționale — ziua lui Eminescu. O zi bună pentru a redeschide o carte pe care ai lăsat-o la jumătate.
La mulți ani culturii române și celor care o duc mai departe: scriitori, profesori, bibliotecari, cititori.
Astăzi, 15 ianuarie, îl sărbătorim pe Eminescu și, prin el, tot ce s-a scris frumos în limba asta.
Ziua Culturii Naționale să ne aducă aminte că avem de citit mai mult decât avem timp. Și că merită.
Scurte
La mulți ani, cultura română!
Ziua Culturii Naționale — o zi cu un vers în plus.
Sărbătoare frumoasă tuturor cititorilor!
Text redactat cu ajutorul AI și verificat de redacție.