Juni ostași ai țării mele, însemnați cu stea în frunte!
Dragii mei vultani de câmpuri, dragu mei șoimani de munte!
Am cântat în tinerețe strămoșească vitejie,
Vitejie fără seamăn pe-acel timp de grea urgie
Ce la vechiul nostru nume au adaos un renume
Dus pe Dunărea în Marea și din Marea dus în lume!
Vin acum, la rândul vostru, să v-aduc o închinare,
Vin cu inima crescută și cu sufletul mai tare,
Ca eroi de mari legende, vin să vă privesc în față,
Voi, nepăsători de moarte, dispretuitori de viață,
Ce-ați probat cu-avântul vostru lumii pusă în mirare,
Că din vultur vultur naște, din stejar stejar răsare!
De la domn pân\' la opincă, duși de-o soartă norocoasă,
V-ați legat în logodire cu izbânda glorioasă
Ș-ați făcut ca să pricepem a trecutului mărime,
Măsurându-vă de-o seamă cu-a strămoșilor nălțime,
Ș-arătând, precum prin nouri mândrul soare se arată,
Cine-am fost odinioară, cine iar vom fi odată!
Să trăiți, feciori de oaste! Domnul sfânt să vă ajute
A străbate triumfalnic în cetăți și în redute,
Ca la Rahova cu turnul, ca la Grivița cu zborul,
Ca la Plevna, unde astăzi cei întâi ați pus piciorul,
Înfruntând pe-Osman-Gaziul, și prin fapt de bărbăție
Ridicând otară mică peste-o mare-mpărăție!
O! viteji de vită veche! Auziți în depărtare
Acel vuiet fără nume ce răsună ca o mare?...
Sunt bătăile de inimi a întregui neam al nostru
Ce adună zi și noapte dorul lui cu dorul vostru,
Sunt vărsările de lacrimi pentru-acel care se stinge,
Sunt urările voioase pentru-acel care învinge!
O! români, în fața voastră, colo-n tainica cea zare,
Vedeți voi o rază vie care-ncet, încet răsare,
Străbătând prin umbra deasă de lungi secoli adunată?
E voiosul fapt de ziuă mult dorită, mult visată,
E lumina re-nvierii, e luceafărul sperării,
E triumful luptei voastre, soarele neatârnării!
Dragii mei! din focul luptei oteliți când vă-ți întoarce
La cămin, unde românca, așteptând, suspină, toarce,
Tot poporul: rudă, frate, soră, mamă și părinte,
Ca la domni, cu pâini și sare, vor ieși vouă-nainte.
Căci din voi fieștecare poartă-n frunte o cunună
Și de gloria de astăzi, și de gloria străbună!
Pas dar! pas tot înainte! timpul vechi din nou zorește!
Viitorul României dat-a mugur ce-ncoltește!
O, copii! de voi sunt mândru, simt acea mândrie mare
Care crește cu mărirea unui neam în deșteptare.
Mi-am văzut visul cu ochii, de-acum pot să mor ferice!
Astăzi lumea ne cunoaște: Român zice, Viteaz zice.
Poezie întreagă · Clasici
La România
Allons, enfants de la patrie!
Purtând pe trup înfipta gheară
Și-n suflet drojdii de venin,
De zece ori sărmana țară,
Rămasă-n voie la străin,
D-abia putând să mai respire,
Mereu lovită de călăi—
De ce te plângi c-a-ta peire
Îți vine de la fii tăi?
O nu și nu, iubito mamă!
Acei ce roabă te-au trădat
Prin furtișag români se cheamă,
Mânjind un nume uzurpat!
Trecut-au vagabunde gloate
Prin ospătosul tău ogor,
Și ți-au lăsat în urmă toate
Gogoși de vierme rozător!
Un venetic îți dă cu peatră,
Îți dă un altul cu ciomag,
Primiți la masă și la vatră
În loc să zacă lângă prag!
O nu și nu, iubito mamă!
Acei ce roabă te-au trădat
Prin furtișag români se cheamă,
Mânjind un nume uzurpat!
Ei nu-ți sunt fii. Privește-i bine:
Cunoaște-ți laptele din sân
Și din năpârcele străine
Alege puiul de român!
Nu blăstăma victima frunză,
Ci scutur-o de negrii gâzi:
În foi să nu se mai ascunză
Cumplita droaie de omizii
O nu și nu, iubito mamă!
Acei ce roabă te-au trădat
Prin furtișag români se cheamă,
Mânjind un nume uzurpat!
Deschide cronica străbună
La anii marilor nevoi,
Când soartea fulgeră și tună
Potop și flacără pe noi:
Să vezi c-acea grozavă ciumă,
Ce-n veci de veci te-a otrăvit
Ș-acuma iarăși te sugrumă—
E veneticul înfiat!
O nu și nu, iubito mamă!
Acei ce roabă te-au trădat
Prin furtișag români se cheamă,
Mânjind un nume uzurpat!
Românul geme-n bătătură
Pe când străinii chiuiesc
Și urlă cântece de ură,
Sugând pământul românesc!
Iar tu, o scumpo Românie,
Tu nu știi singură ce zici,
Lovind,pe fii-ți cu mânie
În loc să bați pe venetici!
O nu și nu, iubito mamă!
Acei ce roabă te-au trădat
Prin furtișag români se cheamă,
Mânjind un nume uzurpat!
Sunt mulți românii prin cătune,
Sunt mulți ca stelele din cer,
Dar norul greu când îi supune
Luceferii în ceață pier!
Sunt mulți românii în tot locul,
Sunt mulți ca floarea din grădini,
Dar nu s-a dezvălit bobocul
Impedecat de mărăcini!
O nu și nu, iubito mamă!
Acei ce roabă te-au trădat
Prin furtișag români se cheamă,
Mânjind un nume uzurpat!
De vrei să scapi duioasa rază
A mii de stele românești,
Tu norul ce le-nmormântează
Din cerul țărei să-l gonești!
De vrei să smulgi plăpânda floare
Din buruieni și din scaieți,
Tu-i fă curând un loc la soare:
Hai dară la plivit, băieții
O nu și nu, iubito mamă!
Acei ce roabă te-au trădat
Prin furtișag români se cheamă,
Mânjind un nume uzurpat!
Poezie întreagă · Clasici
La România
Astfel cum se-nclină crinul
Fără viață și color,
Când un vierme-i roade sânul
Fraged și desfătător;
Astfel, dulce Românie,
Tu începi a te fana,
Și nimic n-aduce ție
Viața și mărirea ta!
Dragă, moartea locuiește
Chiar în sânul tău frumos.
Unde mergi ea te-nsotește;
Orice faci e de prisos.
Când în dorul ce te-abate
Tu încaleci să combați,
Un fiastru urcă-n spate
Și iți zice să abați!
Când pe râul organizării
Vasul tău vrei a-l purta,
Un fiastru, al pierzării,
Pune mâna-n cârma sa.
Unde mâna ta plăcută
Scrie fericire,-amor!
Altă mână nevăzută
Scrie-ndată: ură, dor!
Când tu faci o faptă bună
Fiii tăi o veștezesc,
Rozele p-a ta cunună
Cum le pui se ofilesc!
Și speranța ta se curmă!
Cu nimica nu te-mpaci!
Toți s-arată pentru cârmă;
Dar eu nu mai văz cârmaci!
Poezie întreagă · Clasici
Către martirii români din 1848-1849
Dormiți în pace, umbre, martirii românimei,
Ce-ați îngrășat pământul cu sânge de eroi!
Bătrâni cărunți cu vază, voi floarea tinerimei,
Ce-n lupte sângeroase căzând, v-ați rupt de noi!
Pământul ne desparte, iar cerul ne unește
În patria cea sfântă, egală pentru toți,
Acolo nedreptatea și ura nu răzbește,
Nu cumperi cu vieața pământul de trei coți.
Voi v-ati plinit chemarea și sânta datorință,
Când pentru-a Patrii bine cu glorii v-ați luptat!
Păstrând viitorimei modelul de credință,
Ce Patria ni-l cere ș-augustul împărat!
A voastre brave fapte sunt scrise-n istorie,
Iar dulcea suvenire în inimi de roman!
Mihalțul, Luna, Bradul, au dat dovadă vie,
Că nu e laș românul, nu fuge de dușman!
Un Iancu, un Buteanu, un Dobra ș-alți o sută
Vor sta pururea față cu orișice eroi,
Și până când națiunea română-i prevăzută
Cu stâlpi așa gigantici, nu-i pasă de nevoi!
Uniți-vă cu Mircea, voi umbre glorioase,
Al cărui nume-însuflă respect și la păgân,
Precum a lui bravure și fapte generoase
Fac sacră suvenirea-i la fiece român!
Uniți-vă cu Ștefan, principele cel mare
Ce-l recunoaște întreaga Europa de erou,
Supt care românimea scăpată d-apăsare,
Putea cu drept să zică, c-a re-nviat de nou!
Sau cu Mihai eroul și cu Ioan Corvinul,
Genii românimei d-a căror rari numiri
Ce luce-n Istorie întocma ca rubinul,
Și astăzi se înfioară a turcilor oștiri!
Nu plângeți mame, fiii, căci ei ne-au scos din moarte
Onoarea, existința, tezaurul mai frumos;
Prin sângele lor sacru s-a șters tirana soarte,
S-a stins pentru pururea suspinul dureros,
Surori, nu plângeți frații, căci ei vă liberară
De turmele rebele, al căror scop au fost:
Să taie tot, să arză, cu furie tătară,
La prunci, femei, fetițe, să nu dea adăpost.
Copile rușinoase, voi plângeti cu durere
Pre-amanții, cari în lupte cu glorii au căzut!
Dar nu știți, că-a lor inimi juraseră-n tăcere,
A fi eroi prin moarte, iar nu sclavi, ca-n trecut!
Dormiți, dormiți în pace, voinici feciori de munte,
Subțiri și-nalți ca bradul, cu brațe de eroi,
Dedați din tinerețe a merge tot în frunte,
A nu ști de pericul, de moarte și nevoi!
Iar voi, plăntuțe crude, ce-acum pășiți în lume,
Păstrați cu reverință acest act omenos,
Săpând profund în inimi al bravilor frați nume,
Ce sângele-și vărsară în câmpul glorios!
O strofă · Clasici
Trăiască Hunedoara, Călanul, România!
Jurăm credință luptei de-a ne regenera
să aibă fiecare, dreptatea, munca sa,
jurăm ca adevărul să fie pentru noi
puterea de a scoate Călanul din nevoi
și-atât cât ne mai bate o inimă în piept
Călanul să renască așa cum este drept,
să reînvățăm ce-nseamnă în viață bucuria
trăiască Hunedoara, Călanul, România!
Poezie întreagă · Clasici
Rugăciune pentru 1 Decembrie
Ne iartă, Doamne, ura și gîlceava
de care suntem zilnic vinovați,
dar către Tine tulnicul suna-va,
să-ntorci privirea Ta către Carpați.
Prea mult abandonați acestei toamne,
nu mai avem în vatra casei foc,
mai dă-ne-un pic de amintire, Doamne,
răbdare și iertare și noroc.
Că pentru vite nu mai sunt nutrețuri
și așteptăm o pîine din import,
cînd bietul om s-a prăbușit sub prețuri
și sufletul în el e-aproape mort.
Ne-am despărțit în triburi și în secte,
în cluburi, în partide și în găști,
iubirile directe sunt suspecte.
Dorești succes? Învață să urăști.
Dușmanii nu puteau să ne condamne,
cum noi, pe noi, ne-am condamnat la rău,
de ce să mai venim la Alba, Doamne,
cînd e negustorit și duhul Tău?
Și, totuși, Alba-Iulia există,
și, totuși, cineva i-a dat un rost,
și-a fost și-atunci pornire anarhistă,
si Dumnezeu tot ocupat a fost.
Cu grohotiș pe tălpi și bruma-n gene,
să-nvingi un vechi și tragic handicap,
și, în onoarea Albei Apusene,
să-ți scoți căciula dacică din cap.
Se aude Basarabia cum plînge
de dorul Þării Mari, pierdute-n veci,
și-n clopote e treaz același sînge,
și-aceiași ochi imperiali sunt reci.
Și nu-i Emilian la catedrală,
uzurpatorii lui lucrează calmi,
nici umbrele din somn nu se mai scoală,
nici nu mai cîntă doctor Iacob psalmi.
Și ne e dor de-o sfîntă sărbătoare,
în care toți să ne-adunăm aici,
și ne e dor de România Mare
și am rămas îngrozitor de mici.
Dar, Doamne, pune-Þi pe cetate talpa,
mai dă-ne harul unui gest postum,
mai cheamă-ne, mai rabdă-ne la Alba
și să mai încercăm măcar acum.
Poezie întreagă · Clasici
Rugă pentru România
Tragica mea, condamnata mea țară,
Din nou răstignită și funerară,
În static și jalnic galop antigalop,
Între secetă, foamete și potop.
Tragica mea adorată Românie,
Calea nu ți se mai știe,
Asupra ta își continuă asaltul
Ba unul, ba celălalt, ba altul.
Mutată cu forța, de la lei la roni,
Te-au încălecat pigmei autohtoni,
Care te-au trădat și te crucifică,
Într-o păcăleală aproape mirifică.
Te-au retrogradat urât, cu voia,
După cum i-a mânat paranoia,
Din săracă, te-au făcut mizeră,
În timp ce afacerile lor prosperă.
Vor să te scoată și de pe hartă,
Þara mea tristă, de pe linie moartă,
Văduvă între văduvele sărace,
După fiecare război, după fiecare pace.
Și, acum, când ești într-o criză majoră,
Marinarul mlaștinii mi te devoră.
Þukalarul lui mic și obedient
Îți acoperă florile și viețile cu ciment.
A venit o haită portocalie,
Să ia România și s-o sfâșie,
A furat și-a mințit și trădează,
Ciumă ajunsă în ultima fază.
Prin complot, cinism și bârfă
Vor să te facă o ultimă târfă,
Să te culci cu toți banii de împrumut
Și să uiți cine-ai fost și ce rang ai avut.
Că ai fost regină între popoare
Și te respecta, chiar dacă nu te iubea, fiecare.
Sate se sparg, orașe se-nnămolesc,
Se falsifică specificul românesc.
În spațiul mioritic, oița nu mai trăiește,
Mai sunt niște lupi care urlă câinește
Și, ca de moarte să se mai spele,
Ciobanul a emigrat între stele.
Vâjâie vântul în orbitele goale
Ale viteazului cu durere de șale,
E târziu și în ceasuri și afară
Civilizația, acum, stă să dispară.
Ca într-un deochi, ca într-un blestem
În socialism eram bolnavi de sistem,
Ca o pedeapsă cu pușcărie grea,
Lipsa competiției ne deprima.
Și-acum în capitalism ni se-arată
Toată această recesiune turbată,
Pe roșu am prins toate stopurile
Terorizați, am trecut toate hopurile.
Ce e tot acest coșmar, pentru
Dumnezeu?
Parcă ne e și mai rău și mai greu,
Căzută de-o crimă fără căință,
Libertatea e de unică folosință.
Cei mai mulți n-au nici dreptul la pâine,
Aparență de om, tratament pentru câine,
Dreptatea însăși, elementară,
A fost ucisă pe un peron de gară.
Stăm cu chirie la noi acasă,
Birurile se înmulțesc și ne apasă
Și întrebăm tăișul sabiei
Și pe cârmaciul nărod al corabiei
Cu ce drept în prăpăd să ne lase,
Cine-i stăpânul propriei noastre case?
Cui i s-a retrocedat, cu minciună vinovată,
Ceva ce n-avusese, de fapt, niciodată?
Melancolica mea Românie,
Fă-ne să știm că mai ești vie,
Scutură-ți pigmeii care te călăresc
Și gustă o bucată de măr crețesc.
Fă-ți dreptate, că altfel mori,
Printre atâția vânzători și trădători,
Tu ești o țară între țările astrale,
Însângerată-i gloria istoriei tale.
N-au cum să te mai conducă niște derbedei,
Care, când nu fac pe alții, fac pe ei,
Vezi că din bun-simț se și moare,
Românie de sine stătătoare și pierzătoare.
Tragică Românie, aflată sub ape,
Ce aproape e potopul, ce aproape!
Poate că n-avem puterea de a-l recunoaște,
Dar potopul lucrează între berze și broaște
Și țara ni se pustiește de tot,
Când pe guvernanți îi doare în cot
Și coboară și ei, din când în când,
Să-i audă pe oameni plângând.
Și se prefac jenant că regretă,
În sumbrul lor teatru de operetă,
În potop, nici clopotele nu mai bat
Pământul horcăie și s-a înmuiat.
Poate că te vei răzbuna, odată
și-odată,
Românie mințită, furată și violată,
Românie de noroi, Românie de icoană,
Caz unic și tragic de văduvă orfană.
Doar atât am putut aici închega,
O rugăciune pentru învierea ta
Și te rog eu, cum te roagă fiecare,
Să ieși din cumplita crucificare.
Și, din inteligență și din instinct,
Glasul tău să se audă distinct,
Ca-n fața lumii, în fața porții,
Să se adune viii și morții!
Și, ca o-ntoarcere la tine în destin,
Ridică-te, țară!
Ajută-ne, Doamne!
Amin!
O strofă · Contemporani
made in romania
fiecare om are în spate
o aripă, un instinct, puțin aer de nerespirat
toate îl trezesc și îi spun bună-dimineața
atunci el pune mâinile pe genunchi
se închide bine
într-un singur punct
și se aruncă spre departe
O strofă · Contemporani
Gripa porcină - în România!
La noi, în România, din păcate,
Constați din cercetări, oricum o-ntorci,
Că nu toți porcii au imunitate,
Dar... mulți din cei ce au sunt niște porci.
O strofă · Contemporani
Roman din Romania
Ma-ntreaba multi de unde sunt,
si ce mai fac, si daca-mi place,
cu bucurie dau primul raspuns,
iar la al doilea gura-mi tace,
caci fie bine cat o fi
si bune toate cele,
departe, aicea, ma voi regasi
O strofă · Contemporani
Se întoarce Dumnezeu în România
-
Se-ntoarce Dumnezeu in Romania,
Trecand prin vama, fara pasaport!
S-alunge pe tirani si tirania,
Sa ne aduca-n tara omenia,
O marfa ce-am vandut-o la export.
O strofă · Contemporani
Pleaca Dumnezeu Din Romania
pleaca Dumnezeu din Romania
si vreau sa spun ca inteleg de ce,
aici e-n floare barbaria,
se fura ca in codru-mparatia
si tot ce-am mai crezut ca e.
toti hotii au functii inalte,
toti fostii comunisti au partid,
Poeți născuți pe 1 decembrie
Florența Albu
n. 1934
Și nopțile
știam,
se liniștea vântul
și luna trecea peste viile-n floare
storcându-le-n cupe
polenuri astrale.
Încet, adânc, tăcut
trecea luna
Tahar Ben Jelloun
n. 1944
Une main crispée sur le vide
Une main crispée sur le vide
a abandonné son corps pour être statue sous les décombres.
Elle ne tient rien
mais froisse le jour et son visage
éternelle sur un amas de terre blanche.
Elle regarde la mer et se souvient :
elle a caressé une épaule nue un soir dans un café de la montagne;
Silviu Nicolae
n. 1975
Mainile tale pe care le port
Mainile tale pe care le port in buzunar
durerile duse la reparat
uneori ceasornicarul imi sopteste ora exacta
alteori ma trezesc din somn inseuat
alerg astfel intr-un suflet manat de cele mai banale contradictii
ating orizonturi care altadata imi pareau a fi simple cartoane vopsite
si care-acum se dovedesc din cea mai buna carioca
astept de ani buni sa vina cometa
Nobuyuki Saga
n. 1902
Ploaie de primavara
Undeva pe pamant
Este un loc unde o sa dispar
Intr-o mica explozie a timpului
Moartea va cadea acolo ca o pasare
Acel loc nu este insemnat pe nici o harta
Imi dau seama ca a mai trecut cineva pe acolo
Pentru ca-n preajma sunt pomi cu frunze mari cat fata unui om
Platon Pardău
n. 1934
Mișcare în mai
Toate sunt drumuri acuma: palida
păpădie plutind pestre pietre,
greierii prin ierburile mari, ciocârlia
zvârlindu-se-n cer; toate umblă
în felul lor după soare, toate se recunosc
în statura înaltă a zilei de mai.
E-un fel de mișcare înainte și-n sus,
Ștefan Radof
n. 1934
Tânăr și singur eram
Se cutremurau grinzi și țâțâni;
Pe scripeți cu roți
De guri și de mâini
Înălțăm aplauze-urale,
În urechea acelui veac...
Nu era nimeni în strană
Alături de care să tac.