Nicolae Ilie hrana trupului tău
ți s-a copt în pântec ca într-un cuptor
vai cât de transformat e sub arsuri
plesnit în unele părți ca pământul după cutremure
pântecul tău cratere de vulcani
cu buricul rărit ca scrumul de țigară
și peste toate ca o fâșie de nori
bandajul alb făcut de leopold emanuel
doctorul tânăr cu pălărie și baston.
Tot alcoolul înghițit în neștire
peste felii de dovleac copt sau pastramă friptă
iată-l deavalma cu fecalele putrede
revărsându-se peste pernele mașinii țintind spitalul
peste hainele și mâinile mele pline cu milă, cu griji
pentru trupu-ți de flăcău voinic dintre munți
tăvălit în flăcări prin iarba crescută mai sus de sondă
care în noaptea fatală te privea trist ca o mamă.
Dacă ai ști nicolae ilie nopțile mele de pe urmă
toată teroarea olfactivă care îmi coace ochii, creierii
când fiecare aripă de vânt
îmi aduce din cine știe care bălți nepământene
mirosul de alcool și dovleac al fecalelor tale
care mă urmăresc pretutindeni ca stafii olfactive
pătrunzând în hrana mea de toate zilele
făcându-mi grețoasă pâinea râvnită de mulți
și fără putință ținerea mai departe în viață
a trupului meu mereu mai slăbit
din pricina hoitului tău.
Mă rog de tine în genunchi nicolae ilie
putrezească-ți trupul cât mai curând
împrăștie dincolo de mine mirosul lui care
mă mistuie la fel cum focul pe tine
și vrea să ne apropie aceiași în humă
fiorii morții îmi trec ca șerpii prin sânge
și carnea mea încă proaspătă
își caută alte gropi decât acelea de pământ
în care nicolae ilie odihnește ca un sfânt.
* UNU, an. II, nr. 14, iunie 1929
Poezie întreagă · Clasici
Balada lui Ilie de la sculărie
Cică-ntr-o uzină dintr-un mic oraș
a venit un lider din străinătate,
gazdele cu dânsul se purtau gingaș,
ca să-i intre-n v oie, le făceau pe toate.
Vizitând străinul secțiile lor,
s-a oprit deodată și cu bucurie
arătă spre-un simplu, vârstnic muncitor:
Ãsta nu-i Ilie de la sculărie?
Iar oficialii tare s-au mirat
de această faptă, totuși, peste poate,
și l-au pus pe listă neîntârziat
ca să plece grabnic în străinătate.
A ajuns la Roma c-un autobuz,
După ce un vameș, fir-ar el să fie,
Fără ezitare cică le-ar fi spus:
Ãsta nu-i Ilie de la sculărie?
Iar la Roma, papa însuși i-a primit,
i-a tratat amabil c-un pahar cu apă
și era și dânsul foarte fâstâcit,
neștiind totuși de unde s-o-nceapă.
Dar ca orice papă, a găsit un drum
Și pe unul gureș, vocea lui mlădie,
l-antrebat c-un tandru scârțîit postum:
Ãsta nu-i Ilie de la sculărie?
Observând acestea, cei îndrituiți
care mersul lumii zilnic îl veghează
s-au simțit datornici, lui Ilie, bliț
să-i organizeze și o mică pază.
Când erau la papa, Doamne, ce necaz,
unul dintre paznici leșină afară,
medicii de gardă îl făcură treaz
și motivul bolii toți îl căutară.
“Poți cumva și nouă tu să ne explici
cauza din care ai cazut în luptă ?”
“Domnilor v-aș spune: cum stăteam aici,
încordat în veghea asta ne-ntreruptă.
A trecut regina Angliei pe aci,
c-o suită mare și cu protocoale,
m-am retras în umbră spre-a nu stingheri
și-am simțit genunchii cum îmi pică moale.
Când am auzit-o cu cât interes
își întreabă Curtea că ar vrea să știe
cine-i bâtrânelul purtător de fes
de lângă Ilie de la sculărie !”
O strofă · Contemporani
ilinca
poezia fara rima
e ca moartea fara crima
si de-aceea
eu va spun:
iubiti femeia
O strofă · Contemporani
o zi din viata profetului Ilie
cine mi-a batut cuie in talpi
si de ce,Munte al Maslinilor sangeri,
de se umple lacul Vitezda cu liniste
si Marea Moarta viseaza ingeri?
cine a surpat gradinile de cu noapte
si prin aerul rar de rasarit radea,
mazgalindu-mi tacerea colibei cu flori
O strofă · Contemporani
Sara, Ilie, pe deal
Și se făcea că Teiul era coasă
de fum, delimitare pe culoare
a umbrelor din seară, de pe care
rostogoleam cu ochii frunza roasă.
Miros de ceai stropeau elicoptere
deasupra noastră, sticlele șiroaie
lăsau în barbă spuma lor bălaie
O strofă · Contemporani
La mormântul părintelui Cleopa Ilie
La mormântul Părintelui Cleopa Ilie
Se cade să îți fi aprins o lumânare,
Se cade-o rugăciune să-ți fi spus,
Se cade să-ți fi pus, măcar, o floare
La crucea celor vii, chiar dacă nu-s –
Se cade să fi plâns, cu ochiul rece,
O strofă · Contemporani
nicu.vico.țugui.mitică.ilinca
ce nesuferit de simplu e visul
ce simplu e să mori fără îngeri
toate îmi sunt străine
când nu sunt singur
îmi țin existența într-o efemeridă
exact și lucid
ca Hamlet în palmă.
mă simt limita cuiva
O strofă · Contemporani
Ginecologul nea Ilie
De mic, prin băi și internate
Pândea fetițe dezbrăcate
Iar azi se plânge nea Ilie
Că n-a avut copilărie.
O strofă · Contemporani
Sfântul Ilie
Norii-și plâng sudoarea muncii,
Ca vâslașii pe galere,
Biciuiți cu funii lucii
Luminând adănci unghere.
Ziua s-a făcut iar noapte
Pe oceanul de căldură,
Îngerii vorbesc în șoapte
Un vers · Contemporani
Sfinte Ilie
Sfinte Ilie, alungă norii grei ai necredinței, ca lămurit să putem vedea orizontul slavei dumnezeiești, dintru care să irumpă îmbelșugat ploaia Duhului Sfânt, iar lemnul proaspăt ud al cunoștiinței binelui și al răului să se aprindă aidoma jertfelnicului marelui proroc, împărtășind căldura dragostei tuturor celor apropiați, transformând în lemn dulce pe cei buni, pre cei răi întru cărbuni!
O strofă · Contemporani
în dimineața lui Ilie
cândva, în dimineața lui Ilie,
cu Francis din Assisi și cu Nietzsche
bem o cafea și ascuțim trei brice,
să încrustăm un os, în dor și-n nemurire
un gând cu răsărit, o fugă și-o iubire
O strofă · Contemporani
dansând cu sfântul Ilie
lăsasem corabia
neterminată,
sub nucul din curte;
mai aveam doar să-i facem acoperișul
din frunze verzi de tutun,
când,
a început să curgă
oceanul
Poeți născuți pe 20 iulie
Adrian Paunescu
n. 1943
Totusi, iubirea
.
Si totusi exista iubire
Si totusi exista blestem
Dau lumii, dau lumii de stire
Iubesc, am curaj si mă tem.
.
Si totusi e stare de veghe
Si totusi murim repetat
Cécile Sauvage
n. 1883
Si la lune rose venait…
Si la lune rose venait
En robe de petite fille
Danser sur le foin nouveau-né
Devant la source qui frétille,
Elle aurait tes deux mollets ronds
Et tes yeux argentés d’eau brune,
Mon fils, poupée en court jupon,
Au visage de clair de lune.
Ștefan Popescu
n. 1912
Ultima scrisoare
A fost măiastru călifar și mir,
ai ținut plinul potir,
de-am trăit îndestulat privindu-l,
neștiind jarul, jindul.
Erai lipia și mierea,
adormirea și - mai drept - învierea.
Razachie-ai fost, mustoasă,
Traian Chelariu
n. 1893
O, doina noastra asa incepe
O, doina noastra asa incepe
Si trece munte, trece deal, -
Am cucerit intinse stepe
Dar dorul tot ne e\'n Ardeal.
Bat brandturi iurese de schije,
Turbati si darzi si val de val
Ne\'ntampina dusmanii crucii
Anna Yablonskaya
n. 1981
Sânge
un rechin mă va hăcui în jumătate
iar cu sângele meu va ațâța crocodilii
din ochii mei aborigenii își vor face amulete
pe care le-or purta pe gâturi lucioase
iar oasele mele praf și pulbere vor ajunge
la miez de noapte le vor strivi în piuă femeile
iar dimineața - pulberea lor își vor da-o pe piele
spre a stârni poftele bărbaților mușchiuloși