Sânt\' Dumitru de seară
… șșș, șșș, șșșș trăgeam brișca mea … șâș-sâșșș …gresia șșâșș și ea a să fie beliș mare bâlci pentru boieri
… șșș, șșș, șșșș trăgeam brișca mea … șâș-sâșșș …gresia șșâșș și ea a să fie beliș mare bâlci pentru boieri
\"Scaunul\" cel in discutie Va-ntreb totusi amical: Il luam ca \"executie\" Sau in sensul medical?
Pentru omor nu a primit chitanță, Nici nu a fost citat la procuror; \"A fost ucisă-n taină o speranță\" Și, deocamdată, nici un autor.
Las-o, domnule, afară, Nu mai fi așa fricos! N-avea teamă de-aviară, Draga ta vrea un cocoș.
Epigramiști sînt cu toptanu\', Ce-ți vînd adesea seci catrene, Doar unu, soro, este Genuneanu, Dar nu mai scrie, că-i e lene.
De ziua Mucenicului Mitică, Ani mulți și numai sănătate! Și-i spunem că, la o adică, Adăugăm și slovele mîncate.
Genuneanu-i un băiat isteț Și are grijă de natură Va crește stelele-n coteț, Calea Lactee la el în șură.
ce-i ce-mi poartă numele de râs nu-l fac că-s puțini dar sunt atâți-a cretini care-mi fac pronumele!
Mitică ăsta-i mare șmecher, Se pare c-ar fi enervat, În avion, când juca poker, Chiar și pilotul automat.
Citindu-i cartea inspirată, Mai am de comentat atâta: Umorului, pe drept, i-e tată Că prea l-a altoit cu bâta!
Desmint copacii din sânii tăi de piatră și mersul gustând merii ciopliți în unda mâinii, mă frâng la asfințitul sub gura ta ambroză, umerii mei cuminți de păsări și tulburați de zeii. Prin pașii tăi văzduhul se latră spre păcate rotind în pântec salbe de turle și flămând prin sete...cu-atât mai fraged vinul trupului-trup stors și despletit prin cete-frenetic prăbușit adorm îmbrățișat de erezii și frâng într-asfințit și taine corăbii de versete. Mă zbat în plâng și sângerez în îngeri și mă zdrobesc de saltul ierbii, îmi desfrunzesc odaia de psalmii abisalii și te dezgrop de pulpe, te sălbăticesc de coapse mai amplu decât ulmii de germinez din lupii. Nebun de crengi am spânzurat în scoici fiori de fruct, arcașii tainei, divina spaimă de-a mă-nfrupta din deslușita cină, din morile de vânt din sate-am smuls biserici, am biciuit cenușa semințelor de sâmburi, am înnecat în clopote chemările...din zările, bacarde și muscali, lăstari și vulturi, așa amurg de erezie în trupul tău hrănit de fluier-în vena strai amfibiu devorată-slujește Prometeu pe regele respirării gândului la tine fără trib...și stors cu frenezie. În lut s-or coace merii,s-or desluși tâlharii legați cu straiu-ți de pe buze, s-or dezgoli prin mănăstiri de piatră munții cioplindu-l pe Manole și s-or sfinți în stigăt cocorii peste norii cu gustul tău de spadă desmint de liră dezbrăcată că-n rAna călugărul desculț de mistic și de ritual se mepris într-un Dumnezeu cu sânii tăi de piatră.
Quatro catrene Din primul an zbura pe creste înspumate Deși-n stomac era foarte nasol, Îl adulau codanele nevinovate Dar el le adula numai...în pieptul gol! În anul doi îl adula una Persida,
Vecinii
Am încercat să cânt în casa mea: Vecinii adormiseră abia. Atunci mă tolănii și eu în pat: Își amintiră ei că n-au cântat Mă pregătii înfrigurat să beau Era târziu, vecinii se-nchinau.
Doare, da...
Doare, da, când deschid bobocii. Altfel, primavara cum s-ar teme? Altfel, dorul s-ar înfiora, când răsare și pe ger, devreme? Iarna ocrotit a fost bobocul. Ce putere vrea să-l sparg, oare? Doare, da, când floarea se deschide, și-apărându-se, de-asemeni doare.
[ACROSTIHUL SIBILIN]
Iuditii fuerit cum signum terra madebit A giudețului sămnul fi-va, când pământul va asuda E coelo veniet princeps per secula futurus Din ceriu veni-va domnitoriul prin veacii ce va să vie Scilicet ut carnem presens et iudicet orbem Pentru ca trupul de față și să giudece lumea
Psalmul 50
Fie-Þ milă, Doamne, de mă iartă, Cu milostivirea cea bogată, Și pentru a ta ieftinătate Să mă curățăști de răutate. Și mai cu de-adins de rău mă spală Și mă limpezește de greșeală. Că eu îm știu a mea fărălege Și răul mieu nainte-mi ce merge.