12 iunie

Cerul nostru

Cer în doliu la Călan, lume neagră, nod gordian, chip de muză dantescană și icoană ciclopiană, ai ascuns stele și lună, dup-a fumului cunună, te-ai retras ca un sihastru, strop de infinit albastru?

Tolba cu licirici

Ghiocel ivit astă noapte pe furiș – discret triumf alb. N-au dat mugurii

Enigma

Pe norul acela stă scris destinul meu într-un alfabet mie necunoscut este o câmpie verde cu o casă albă în mijloc un singur copac își scutură florile

Dolores (fragment)

Clepsidrele au fost arătătoare de treceri și ore La urechile tale sunt acum cochilii sonore, Undeva - lângă mare - soare căzut și albastre stânci Acolo sunt - pescaric - apele cele mai calme și mai adânci E circulară - înot încremenit și rugă - cea mai albă și mai stranie floră. Pentru înghirlandarea neeșirii din val - imploră - Pătrunzând apele - pieziș - ochii atropinei ce plânseră cald. Și cu ochelarii - falși și dăruiți - ai orelor noi de smarald,

corpuri românești

o atingere completă pe străzi pestrițe am învățat mereu o anumită frică de înțelegere între corpurile transpirate aproape tăcute pline doar de veselia unor cămăși deschise la gât de ce să nu spui că uit tot că mă trezesc vorbesc despre vreme când mie mi se pare că înjur sau că rog frumos

Marea e toată albastră

Marea e toată albastră. Marea e toată calmă. Doar inima mea toată urlă de bucurie. Și totul e calm. [„Il mare è tutto azzuro”, în vol. Poesie] (traducere de Marin Mincu)