1
Citeam Kundera cu micul dicționar francez-român pe piept
și ea mi se juca feroce cu degetele mâinii:
baga unul în gură și îl molfăia, mârâind, cu gingiile.
Apoi am luat-o pe piept: se uita țintă în carte,
atentă, de parcă știa să citească
și atunci m-am gândit: \"Ioana,
mă laud tuturor că ești cel mai bun produs al meu, că ești
mai presus de literatură
dar așa te scot din literatură
adică din viața mea.
Ioana, ca să fii în literatură și în afara ei
mă gândesc să scriu un poem despre tine.\"
2
La Bogdan cu M.D.G. Bogdan s-a dus să se radă,
eu și M.D.G. ramânând să ne conversăm. Dar tac cu încăpăținare.
Mă uit pe un album Dali. E penibil,
caci eu și Mihai suntem prieteni. Dar ce să ne spunem?
În fine (ah, și la pick-up o selectie \"Wings\")
palavrăgim despre copii.
Mă trezesc că îi spun \"Știi, e foarte mișto să crești un copil,
dar să vorbești despre asta e teribil de greu, practic dragostea
pentru copilul tău e o tema inutilizabilă în literatură
(evit cât pot cuvintul \"poezie\")
fiindcă orice ai zice, e ceva melodramatic... Asta-i partea proastă.\"
\"E, și tu acum, chiar așa, totul de vânzare...\"
\"Dar sigur că totul de vânzare dacă ești profesionist\" - și
am tăcut brusc
fiindcă nu credeam asta
și nu știu de ce am spus-o.
Apoi a venit Bogdan și am plecat la cenaclu.
3
Ioana și Cri: două fetițe, două surori.
Fetele mele. Mă pomenesc
că îi spun \"Cri\" Ioanei și invers. Cri mai păstrează
panglicile de bumbac care le fuseseră legate la încheietură,
în Maternitate și care purtau același număr
cu creion chimic
Când Cri o să aiba 36 de ani, Ioana va avea 16
eu 47 - cine, cine vom fi atunci?
4
Fetele-s dincolo
Cri îi face baie-n cada de plastic roz
iar Simona se holbează ca la altă minune. Puiul de om
ca o maimuțică mirată bâțâie capul ud. Eu și Bogdan
stam în bucatarie cu păhăruțele de Havana Club.
- Sunt foarte fericit, îi spun și simt adrenalina sau ce o fi
invadându-mi fața și făcându-mă să lacrimez. (Îmi dau seama
că sunt sentimentaloid, dar stimulat puțin
de romul cubanez, mă simt chiar foarte fericit.)
Toate ochiurile aragazului ard cu petale albastre.
- Da, mai Mircione, tocmai mă gândeam
cum îți cițeam jurnalul, ce chestie -
doar acum câțiva ani vorbeai doar de singurătate
scriai \"Relații cu L. (să zicem). Poate iese ceva de aici\". Și uite
acum ai nevastă, copil...
Bogdan, mă gândesc eu, ar fi un tată excelent (poate cam pisălog)...
Mai palavrăgim ceva și ne cheamă fetele
să vedem pisoiul înfofolit în prosop
zgâindu-se la noi. Ea bea laptele și adoarme
iar noi (care eram puști, puști acum câțiva ani)
trecem în sufragerie și ne conversăm și ne tratăm ca oamenii mari.
5
La aproape cinci luni gigilicea nu-i deloc convențională
(scriu poemul acesta în lipsa unei fotografii)
are deja soldulețe de gagică și ochi oblici, nițel lenevoși
nu degeaba maică-sii i se zicea Turcoaica.
Atunci când urlă de foame face pandalii și istericale
de-ți vine s-o strângi de gât,
dar e draguță de obicei și ne lasă nopțile să dormim.
Creierul ei de aproximativ 500 de grame
va crește rapid, cel mai rapid dintre toate organele
ca o pasăre într-o colivie de cartilagii
Daca ar crește continuu și după adolescență
Ioana ar deveni nemuritoare.
Știu, acum, când mi-o imaginez (ea se joacă dincolo cu minutele)
ca așa va fi, că ea nu va muri niciodată.
6
Cu M.M., la \"Cartea românească. Apoi în mașina lui
explicându-mi de ce n-am apărut în antologia din Italia \"Știi,
Cugno ăsta... eu i-am dat textele tale... dar nu i-au ieșit...\"
Și alte chestii literare care nu contează aici. Dar apoi-
\"Te-ai însurat. Cine te-a păcălit?\" Iar din capul meu ieșind un
balonaș
cu trăznete, capete de mort și sticluțe de otravă.
Când i-am spus că mai degrabă eu am păcălit-o
a schimbat foaia și a trecut la sfaturi: că e bine că-mi iubesc
nevasta
dar pentru scris nu prea-i bine
că am nevoie din când în când de o fugă, uite, el
are șansa pendularii asteia...
Fiecare cu șansa lui, îi zic și cobor la Coada Calului,
apoi o iau pe lângă Inter și... spre casă.
O găsesc pe Kitty cu Ioana în brațe.
O pup și ea miaună alintat:
Ia uite! A mâncat 180 de grame!
7
\"O inimă de tată! Miracol al paternității!\"
Așa să exclami, cititorule, lecturând acestea.
Dar cum dracu să spui într-un poem că-ți iubești fetița?
Încearcă, și-o să vezi ce greu e.
Nici nu există o tradiție Bucuta cu melodramatismele lui,
cu prunculețul Iisus și cam atât. La fel, e atât de penibil să spui
ca-ții iubești nevasta. Și totuși poezia-i făcută
ca să-ți exprimi sentimentele. Găsește o formă
când nu există nici o formă. Când aproape toată poezia secolului
este decorativă, abstractă.
Dar fetele mele, și cea mica, și cea mijlocie
sunt reale, iar ce simt pentru ele (când nu mă enervează prea tare) e
adevărat.
8
Deci, Ioana, iubesc forma turtită a nasului tău
nările tale largi și gingia de jos
cu două umflături unde vor ieși dinții;
Iubesc mica ta pată cafenie de pe spate (Cri ar fi furat o măslină) și
nu cred
că din cauza asta nu vei putea purta costum de baie din doua piese;
abia aștept să înțelegi ce-ți spun: vor fi doar cuvinte dragi;
aștept să te poți bucura de pomul de iarna, de Jucarii,
să ți se lărgească inima, să-ți crească părul, capacitatea toracică,
să devii inteligentă, să te joci cu plastilina
să te amorezezi mai târziu
să ne râspunzi obraznic, să ne spui
că \"nu ne-ai cerut tu să te facem\", și \"ce-ați făcut voi pentru mine?\"
să-ncerci să fugi de-acasă, să te-mbraci la modă
etc., etc., dar la maturitate
să-ncerci să ții la noi și să înțelegi mirată că nu e greu deloc
și când vei avea o fată să-i spui Cristina.
Iar viața noastră va trece. (\"Așa de rău mi-a părut
când am trecut de 40 de ani, nici nu pot să va spun, fetelor\"
zicea o colega din cancelărie
iar fetele
cam toate de peste 50 se opriră o clipă din discuția lor despre boli
îngrozitoare, și una a răspuns resemnată: \"Da, a trecut viața.
Nici nu-ți dai seama când trece\").
Noi, Cri, as vrea să imbătrânim împreună
s-o ajutăm pe Ioana să trăiască (mă-ntreb ce vremuri va apuca)
Și să fim prieteni mereu. Să nu ne devenim nesuferiți
să nu ne încăpățânăm în certuri.
Să ne fim dragi mereu.
9
Apoi, de mână
să ajungem în fața unei porți uriașe
cu sculpturi reci, nu prea expresive:
îngeri de granit, cu aripi sparte.
Să batem: Bang! și să intrăm
pe toboganul de sânge
prin gâtul napircii s-alunecăm,
prin mațele cârtiței,
prin rădăcinile trandafirului
până în floarea cea galbenă...
Nu ți-aș da drumul la mână, Cri, nu ți-aș da drumul
iar dacă poteca se va bifurca
vom împietri acolo, la răscruce
și vom rămâne acolo în țara înserării
două statui colosale, Mama și Tata, de granit cenușiu.
Poezie întreagă · Clasici
Ion Ion
In beciul cu mortii, Ion e frumos.
Intinsa gol pe piatra, c-un fraged suris.
trei nopti sobolanii l-au ros
Si gura-i baloasa ca de sacis.
Cand cioclu-l ridica-n spinare
Ion par-ar fi de pamint.
De-l pui poate sta in picioare
Dar bratul e moale si frint.
In ochii-i deschisi, o lumina,
a satului unde-i nascut,
A cimpului unde iezii-a pascut,
A incremenit acolo straina.
Departe de vatra si prins de boieri,
Departe de jalea mamuchii,
Pe trupu-i cu pete si peri
in cirduri sint morti si paduchii.
din vol Florin de Mucigai (1931)
Poezie întreagă · Clasici
Ion <i>(purta opinci și-l chema Ion …)</i>
purta opinci și-l chema Ion …
și cunoscut-a truda, birul ucigaș și hula…
cînd trecea pe drum vreun grof ori vreun baron
își lua de la o poștă de pe cap căciula …
o, nu știa el, bietul, obidul Ion
că spicul lui de grîu și firul lui de păpușoiu
îl poate-ngenunchea pe grof și pe baron, -
căci e mai tare ca o oaste gata de războiu …
și nu-și da seama de tot cerul ce e-n el
și pe care-l duce peste veacuri, înainte,
prin lupte necurmate, peste fier și-oțel,
peste străvechi și proaspete morminte …
dar vremea lui Ioan nu e trecută încă …
le va ști el toate astea într-o zi …
atunci cu vrerea, cu puterea și dîrzenia lui adîncă
patria și-o va schimba din temelii …
Poezie întreagă · Clasici
Ion <i>(țăran pietros cu pași voinici)</i>
țăran pietros cu pași voinici
ce drag mi-ai fost și drag îmi ești, -
pentru tine, pentru-ai tăi arar au curs pe-aici,
prin vreme, rîuri de cerneli cerești …
pentru truda ta, pentru voi,
schimbatu-mi-am adesea condeiu-n retevei
și-am izbit mînios în grofi și-n ciocoi
și-n cămătarii putrezi și mișei …
singur, și subțire, și tînăr: un cetin
în codrii voștri de copaci de rînd, -
cine v-a fost ca mine mai prietin
de cînd v-ați pomenit arînd și semănînd?! …
țăran pietros, în munci călit,
pe petecu-i de glie te visez – împărat,
zidind sub sori de foc, cu sîrg întraripat,
lumi noi pe temelii de neclintit! …
Poezie întreagă · Clasici
Ioana Maria
Ioana Maria, tu esti acum departe,
tu ai vrut intotdeauna sa fii departe,
Ioana Maria.
Tu ai iubit marile pe care corabii
plutesc zile si nopti la intamplare,
si porturile unde se intorc pescuitorii de corali
tu le-ai iubit de asemeni,
munti acoperiti de zapezi, insule si orase necunoscute,
tot ce n-a fost aici si a fost departe,
tu ai iubit,
si departarile au cantat in tine asemeni unor harfe,
toate cantecele pamantului si ale marilor,
cantece pentru calatoriile fara sfarsit, pentru calatoriile fara urma
pentru toti cei ce se desprind de tarmuri si se duc departe,
si nici un cantec pentru departarea stelara din privirile mele,
cand ma uitam la tine si iti spuneam:
Ioana Maria, esti cea mai frumoasa floare din lume.
Poezie întreagă · Clasici
Ioana Maria
In toamna aceea, Ioana Maria,
am trait cele mai triste seri din viata mea.
Seri,
cand ceata patrundea pe furis in oras.
Greu se scurgeau orele pana la ziua
si mie mi-era dor de tine, Ioana Maria.
Au fost seri cand imi era dor de tine
cum le e dor somnambulilor de luna,
dar tu erai mereu in alta parte,
greu se scurgeau orele pana la ziua
si ceata patrundea pe furis in oras.
Seri,
cand mi-a fost dor de tine, oana Maria.
Poezie întreagă · Clasici
AMICUL ION
La vestitul doctor Costea
Vine Ion de la Copou:
-Buna ziua, domnu\' doctor,
Mi-a intrat o teapa-n . . . . ou!
Pacientul se dezbraca
Doctorul il urca-n pat
Si cu mare atentiune
Cerceteaza-n lung si lat.
Ia luneta
O fixeaza
Ia penseta
O flambeaza
Scoate teapa
Pensuleaza
Pune vata
Bandajeaza
Pune fese
Si panseaza
Scoala omul
Si-l aseaza.
Pacientu-achita taxa
Si apoi satisfacut
Ii da doctorului mana:
- Buna ziua! -Va salut!
Peste-un timp, aproape-o luna,
Vine amicul Ion din nou
-Uite, domnu\' doctor, iarasi
Mi-a intrat o teapa-n ou!
. . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Pacientul se imbraca
Si achita taxa-n graba...
Cand, deodata, domnul doctor
Foarte curios, intreaba:
-Ia sa-mi spui domnule draga
(Care vii de la Copou)
Cum se-ntampla ca intruna
Iti tot intra teapa-n...ou?
-Ma iertati, domnule doctor,
A raspuns omul, \"solemn\",
Dar nevasta-mea e schioapa
Si-are un picior de lemn !
O strofă · Clasici
Ioana
ce pură îmi apare gura ta
supus stă roșul ca un palid vin
cum sub un strai de cristalin avea
un ghimpe planta fără de venin
cum somnul pentru vise e făcut
sângele tău păstrează urme sfinte
din gândurile mele din trecut
de care nu-mi voi mai aduce-aminte
Poezie întreagă · Clasici
De vină-i Ioana
Eram la pământ,
Eram la podea:
Într-o astfel de clipă
A apărut ea.
Ea mi-a zâmbit,
Și eu i-am zâmbit;
I-am dat sufletul meu,
Ea l-a mototolit,
L-a aruncat pe jos...
Te-ntreb: așa ceva, cui i-a fost de folos?
L-am luat de jos,
Am vrut să-l repar.
Meșterul mi-a zis:
\"Te zbați în zadar!
Uită-te la mine,
Am păr alb în mustăți:
Sufletul tău e făcut bucăți,
Mai bine lasă-l jos!
Te-ntreb: așa bucăți cui i-ar fi de folos?
L-am rugat frumos:
\"Nu mă lăsa așa,
E imposibil
Să nu fie ceva!\"
El a zis: \"Există,
Da\' e foarte dureros,
Și nici măcar nu știu dacă-i de vreun folos,
Mai bine stai așa,
Și-n loc de suflet îți pun
O bucată de tinichea!\"
Poezie întreagă · Clasici
Ioan se sfîșie în pustie
Unde ești, Elohim?
Lumea din mînile tale-a zburat
ca porumbul lui Noe.
Tu poate și astăzi o mai aștepți.
Unde ești, Elohim?
Umblăm turburați și fără de voie,
printre stihiile nopții te iscodim,
sărutăm în pulbere steaua de subt călcîie
și-ntrebăm de tine - Elohim!
Vîntul fără de somn îl oprim
și te-ncercăm cu nările,
Elohim!
Animale străine prin spații oprim
și le-ntrebăm de tine, Elohim!
Pînă-n cele din urmă margini privim,
noi sfinții, noi apele,
noi tîlharii, noi pietrele,
drumul întoarcerii nu-l mai știm,
Elohim, Elohim!
Poezie întreagă · Clasici
Cîntec despre regele Ioan
Avem același nume, tu și eu,
că-i iarnă sau că-i primăvară
ne cheamă azi pe toți la fel:
Ion fără de țară.
Cînd rîde cineva pustiu
în casă sau pe-afară,
să știi că unul singur e:
Ion fără de țară.
O umbră de se clatină prin vînt
scîncind sub grea povară,
nu întreba, căci este el:
Ion fără de țară.
Un vaier dac-ar fi s-auzi
a zecea mia oară, să știi
că unu-i pentru toți:
Ion fără de țară.
Poezie întreagă · Clasici
Ion
Când s-a întors din lupte cu iz de fum în gură,
Arat era ogorul - cumplită arătură -
Răniseră țărâna obuzele, cu gropi.
Și plopii de pe haturi, tremurătorii plopi,
Uscați și frânți la mijloc, păreau că vor să beie,
Cu fruntea răsturnată pe margini de tranșee,
O drojdie de apă murdară și stătută...
Sub soare era coaptă recolta de cucută.
Războiu-i mistuise tot ce-avusese viu.
I-a afundat părinții în neguri și-n sicriu.
I-a supt cu-a despărțirii prăpastie adâncă
Întâia lui iubire nempărtășită încă.
Acum vedea ogorul mușcat de negri dinți,
Că-i schilod și ogorul rămas de la părinți.
Deasupra, primăvara rotea în roiuri, fluturi.
Se întorceau cocorii din sudice ținuturi,
Fierbea sub brazdă seva și se urca durută
În țevile tulpinii vrăjmașă de cucută;
O adiere udă, amețitoare, prinse
Deodată să deștepte din ierburi șoapte stinse,
Și glia năpădită de schije și otavă
Gemea ca o iubită rănită și bolnavă...
Lui îi venea în brațe cu milă să o strângă
Și ca-n copilărie încetișor să plângă.
Dezmeticit, spre seară, c-un zâmbet dur pe buze
A îngropat cu ură mormane de obuze,
A netezit pământul cărând țărână-n spate,
Redându-i sănătatea din plina-i sănătate.
În pâclele lăptoase lumina se topea...
El pletele-și mișcase trufaș, a primăvară,
Și-o lele de vântoasă din când în când fura
Sămânța de lumină ce-i scăpăra-n țigară...
Poeți născuți pe 7 ianuarie
Claudia Millian-Minulescu
n. 1887
Garoafe roșii
Garoafe roșii, crenelate -
Amfore cu parfum de mosc,
Pecetii de rubin și sânge -
Eu vă iubesc și vă cunosc,
Prin voi, garoafelor bizare,
În funduri roșii de corolă,
Mi-a-ntins iubirea-ntâia oară
Otrăvitoarea ei fiolă...
Alexandru Ungureanu
n. 1957
BALADA CALCULATORULUI ÎNDRÃGOSTIT
Iubita mea
Cu suflet omenesc,
Nu te speria,
Am să-ți vorbesc...
Ieri, mai către seară,
Inginerul de sistem
Giorgio Caproni
n. 1912
***
Fetele atât de nude și firești
fără tricou în fluviu, cu ce blânde
forme, lângă pietrele aspre și mirosul
încremenit al apei, desfundau porniri
taciturne în sânge: În timp ce soarele
încălzește dulcile lor curbùri și aerul
capătă acreala corpurilor, eu în ce cuvinte
să fug - pentru ce mă exilez într-o contrară
Robert Duncan
n. 1919
Rădăcini și ramuri
Navigați, monarhi, înălțându-vă și căzând,
negustori de portocale în piețe primăvăratice, înflorite,
mesageri ai lui Marte, în curente calde ale noutăților
plutitoare migrând în arii de arome