25 aprilie

Arborele

Un arbor obosit se clatină, Stau în loc și privesc. Înalte frunzișuri de platină Curgând peste el, l\'obosesc. Vânturi semețe l\'împresură Dar îl găsesc neclintit, Ziua, cu-azururi îl presură,

Incantație pentru un trup

O, simplă goliciune, Castă, profundă, Ca un când monoton, Străpungătoare ca un vârf de suliță, Nobilă ca o coloană, Plăcută ca o rufă proaspătă, Goliciune cu genunchii strânși, Cu mâini pudice,

Reveniri

În oaza lunii, te aștept, semn albastru Al unui gând cu infinitul laolaltă A cărui liniște în palme o cuprinzi Și te îmbăiezi cu soare și cu apă De nu te-am știut, nici acum te caut Dar a fost o dorință, acoperită de fumul somnului Ce a știut mai mult decât mine