18 mai

Catrene VI

Grăbite ca și apa și repezi ca un vânt Ce-aleargă prin pustiuri, fug zilele-mi puține. Și, totuși, două zile indiferente-mi sunt: Ziua de ieri și ziua care-o să vină mâine. Cât timp voi încerca să umplu cu pietre marea nesfârșită? Disprețuiesc și libertinii, dar și credința ipocrită. Voi merge-n Rai sau în Gheenă? Dar mai întâi e-adevărat

Аз тэ Обичем

Пьянея черного вина чужого взгляда Мне для гармонии - Она А ей не надо Мне для победы нужен Шаг А ею пройден

Grădina sufletului

Deschide, grădinare, că-s obosit de drum Și haina-i zdrențuită de spinii din cărare; În liniștea grădinii eu mă întorc acum Să îngenunchiu... Deschide-mi grădina, grădinare. Grădina mea albastră, cu fructe și cu flori, Primește-mă la tine, că-s pocăit și bun; Am risipit la vânturi lumeștile comori

Numai sufletul

Mare, câtă vreme mă primești în pupilele tale deschise sub forma cercurilor învălurite, mi se pare că-n tine se-neacă toate abisurile și toate granițele - dar cu piciorul ai și atins valul, și atunci ți s-a părut

În larg

Am stat pe covertă până când mi-a surâs și ultimul halou. Două surâsuri dăruite la plecare: al soției și al cerului patriei. În cabină, iarăși în cabină, ascult picăturile de apă ale timpului cum bat ritmic în hublou...