Nicolae Iorga
n. 1871Nu l-au cunoscut
Oricat de sfant era Iisus Si cat de lamurit prin lut Vedeai pe cel venit de sus Si ai sai nu l-au cunoscut. A trebuit ca trupul sau De mucenic sa-l bata-n cuie Ca sa se-arate Dumnezeu
Nicio sărbătoare din calendar nu cade pe 17 ianuarie.
Nu l-au cunoscut
Oricat de sfant era Iisus Si cat de lamurit prin lut Vedeai pe cel venit de sus Si ai sai nu l-au cunoscut. A trebuit ca trupul sau De mucenic sa-l bata-n cuie Ca sa se-arate Dumnezeu
A prisoner in a dungeon deep
A prisoner in a dungeon deep Sat musing silently; His head was rested on his hand, His elbow on his knee. Turned he his thoughts to future times Or are they backward cast? For freedom is he pining now Or mourning for the past?
Punga de cireșe
Punga de cireșe din odaie, de pe masă, vărsată pe dușumea, îl chinuie de când a fost să se pună pe picioare, trezit din patul hotelului, după ce a visat că trebuie să o ducă pe mama lui la cimitir, cu sania, bate în lemn - și în grabă, neînțelegând cum de a fost posibil, vărsase punga de cireșe...
Autobiografie. Serafim și bohem (fragmente)
Motto: Escato bebeloi (vechii greci) Sunt singurul om care s-a născut fără intervenția și concursul vreunor părinți de ambele sexe. Dumnezeu m-a zidit, din lemn și din căpușe, într-o vreme de urgie, într-o cetate de joc. Când am venit pe lume, îmbrăcat într-o armură de fildeș, cu mari pete de lepră, toți caii din univers au nechezat, entuziast, la unison și au încetat de a-și mai prelinge dorințele pe uliți, iar un convoi compus din șapte mii de scripete, din fleici, din iele și din astre, mi-a ieșit întru întâmplare, strigându-mă pe nume și apăsându-mă pe nume și apăsându-mi lipitorile cu capul. (...) Întâmplările mele au fost, însă, atât de multe, încât de câte ori vreau să le istorisesc, încep să-mi iasă păsărele din condei și-mi zădărnicesc elanul. Adineaori o păsărică, mai conservată, în profunzime, decât toate celelalte, mi se așează, după ce zbughi din vârful peniței, pe coadă, și mi-o mănâncă, cu ciocul ei șiret, mai repede decât putui să bag de seamă. Acum sunt necăjit că podoaba mea cea mai de preț e mutilată, și nemaiîndrăznind să mă arăt mulțimii cu cele câteva fâșii de bumbac care mi-au rămas în loc, închei povestea, cu rușine și cu degetul meu cel mare, pe care mi l-am pus pavăză la spate.