14 februarie

Limba noastră cea română

Sărut vatra și-al ei nume Care veșnic ne adună, Vatra ce-a născut pe lume Limba noastră cea română. Cânt a Patriei ființă Și-a ei rodnică țărână Ce-a născut în suferință

Clopot de aur

Mamă, clopotul de aur nu m-a sunat, pasărea de aer încă nu m-a cerut deși mă doare sângele și nordul meu se desfrunzește. Trec ostenite sunete prin noapte Și cântăreții vinului stau treji

fluturele negru

am să rămân în odaie până când vor deveni pereții transparenți până când dușumeaua va fi de marmură până când părul meu va fi de marmură până ce pereții se vor depărta la infinit și cuvintele meu vor avea ecoul celui care strigă înnebunit

Spleen închipuit

Pot plictisi chiar marile hoteluri, Covoarele și mobilele stil, Prânzul bogat compus din zece feluri Și băile cu-oglinzi și email; Maseurul negru, camerista roză Și chelnerii-impozanți și teatrali. Ușoara înserărilor nevroză,

Copilăria unui netrebnic - fragment -

(...) Cad picuri grei, rari, care, când ajung pe iarbă, scânteie și scot din pământul prăjit un miros de cărămidă. Plouă, plouă, Babele se ouă!... strigă băieții, aruncând șepcile în văzduh.

Văzut-am luptător, de slăbiciune...

Văzut-am luptător, de slăbiciune cuprins și de mânia care sapă, și ochi văzut-am năpădiți de apă iscată ca de un aprins cărbune, iubit ce din prea multă-amărăciune nu are bob de lacrimă-n pleoapă, flămând ce nu se uită la agapă