A pus covorul pe inima mea Și cu-o bătaie îl scurura Am ridicat-o, încet, tam-tam-ul Inimii mele curăța geamul Și respiram. La bursă, crahul Din acțiune ștergea ștergea tot praful Albul ștergea oul pe dinlăuntru Și galbenul, purul, ștergea trecutul Totul se învârtea. Atleții Melancoliei albeau pereții Și luna, luna Era flacăra Lui Lună, tu, întotdeaună !
O înviere e pretutindeni, pe drum și-n lumina deșteaptă. Ochii mi se deschid umezi, și sunt împăcat ca fântânile din imperiul lutului. Trecătorule, oricine-ai fi, ridică și tu peste mine mâna ta dreaptă. Astăzi n-o să mai cert nici o ființă, nici pietrele, nici oamenii, nici buruienele. Sunt în mijlocul privighetorilor. Învie străbunii ? Rugăciunea de-atâtea ori începută mi se sfârșește și zic : Tată, te iert că-n adânc m-ai semănat între brazdele lumii. Ziua vine ca o dreptate făcută pământului. Flori peste fire de mari îmi luminează din larg – aureole pierdute pa câmp de sfinții trecutului.
În azur se simt întoarceri. Vînăt fum de vreascuri ude S-a întins în tot orașul. Undeva un zbor se-aude. Sus cocorii desfășoară Ieroglife din Egipet. Dacă tîlcul l-am pricepe Inima ar da un țipăt. În copaci prin vechi coroane Seve urcă în artere: S-ar părea că-n țevi de orgă Suie slavă de-nviere. Muguri fragezi sfarmă scoarța, Solzi și platoșe, găoace. Grav miracolul ne miră Cum începe, cum se face. Fiece sămînță-nalță De pe un mormînt o piatră. Suferința are-un cîntec Și nădejdea are-o vatră.
La Palermo La Palermo, primăvara, Trandafirii urcă scara. Liliacul alb roșește Când sărută Dintr-o cută Sânul ce-l adăpostește. Prin grădini a pus o fee2 Gardurile-n azalee3, Casele învolburate În ciorchine De glicine Pe balcoane aninate. Dimineața ideală Râde-n floarea de migdală, Tinerețea stă în cale, Întrupată Într-o fată Cu un coș de portocale. Vin, Bălcescule, din somnul Adormiților în Domnul, Să vezi firea cum renaște: Totul cere Mângâiere Pentru florile de Paște. Unde ești, în care floare Clipa ta nemuritoare Și-a luat ființă nouă? Care plantă Elegantă Poartă sufletu-ți în rouă? Căutând urmele tale, M-am oprit la Monreale. De sub vechile morminte Se ridică Plin de frică Crinul, floarea cea cuminte.
Mi-e trupul sarpe rupt in doua de legea Ta: si-a zvircolit chemarea pina-a asfintit durerea a-mpletit cu roua coroana de-nrosiri si spini pe fruntea rugii mele noua c-un singur trup si lacrimi doua Imi creste, sumbru, din ruini un epitaf de amintiri - rugina vrerilor de noapte pierdute-n sure prafuiri ca inchinarea unei toamne -Sa strig in lespede de soapte c-am inviat in Tine, Doamne?
Hristos a înviat! Hristos a Înviat! Ce vorbă Sfântă! Îți simți de lacrimi calde ochii uzi Și-n suflet parcă serafimii-ți cântă De câte ori creștine o auzi. Hristos a Înviat în firul ierbii, A înviat Hristos în Adevăr; În poienița-n care zburdă cerbii, În florile de piersec și de măr. În stupii de albină fără greș, În vântul care suflă mângâios În ramura-nflorită de cireș Dar vai, în suflet ți-nviat Hristos? Ai cântărit cu mintea ta creștine Cât bine ai făcut sub cer umblând, Te simți măcar acum pornit spre bine Măcar acum te simți mai bun, mai blând? Simți tu topită-n suflet vechea ură? Mai vrei pieirea celui plin de Har? Þi-ai pus zăvor pe bârfitoarea-ți gură? Iubirea pentru semeni o simți jar? O, dacă-aceste legi de-a pururi Sfinte În aur măcar azi te-au îmbrăcat Cu serafimii-n suflet imn fierbinte Ai drept să cânți: Hristos a Înviat!
Statuia zveltă și-nsemnînd, se pare, Iubire, tinerețe sau credință, Subt frunza toamnei cenușii dispare, Întinsă-n șes pustiu velință. Se mai ghicește mîna ridicată Spre bolți, cum se ciopli din început. Un deget cerul fericit l-arată, Care de stei fusese cunoscut. Pămîntul se-așternu peste făptură, Clipă cu clipă, neînduplecat. Nemuritoare-n cripta lor obscură, Tiparele statuii s-au păstrat.
Mă supune-a cântului arșiță Bârna vremii — racilă \'n grumaz: Din șopronul care-am mai rămas, Sboară amintirea ca o șiță. Sfinții-aveau dulămi cu nasturi — stele Spăngi în mână, încinși cu niște sfori Maica m\'ardica de subțiori De le pupam mâna fără inele. Prea-Curata, oacheșă — o noră Gătită cu tulpane, ca de horă, Da să sugă țâță, muierește, Unui băiat cu soarele în creștet. Un rumân bătrân, tot cu dulamă, Cumpănea un pepene în palmă — Domnișoara spunea că-i Moș Dumnezeu Þine Pământul, cât e de greu. Satul se \'mbulzea la liturghie, Ca în Sărbători, la prăvălie. Și-acum încă, dulce, mă \'nfioară Glasul popii Tache, de vioară, De privighetoare din lăstar. Și mă văd copilul mânios: Că pe Domnul nostru Isus Cristos L-omorâră oții de jandari. Inimă, curată ca orezul, Inimă din clasele primare, Te-ai grijit în Săptămâna mare? Ieși dintre copii de spune Crezul.
Cinci sau șase zile după moartea mea, s-a prezis că-s vrednic să mă-ntorc pe pământ. Ideea îmi pare bizară, dar nu vreau să supăr pe nimeni. Ținând seama de serviciile mele de poet lucid și sincer, am fost lăsat să aleg: „Vrei să fii Boccacio, Lordul Byron, Victor Hugo, Virgiliu, Apollinaire?” Nu am răspuns. Au supralicitat: „Fii Leonardo da Vinci, Vermeer, Chardin, Paganini”. Am păstrat tăcerea. „Ne vom învoi dacă simpatia dumitale se-ndreaptă spre Richelieu sau spre Colbert, spre Bonaparte sau spre Filip II” În fine am zis:„Mi-ați face cinste de m-ați trimite acolo, între fluviu și cer, pe o stâncă abruptă, vuind și înghițind stele, în calitate de baobab”. Traducere Maria Banuș
eu nu plâng pentru că ne naștem plângând pentru că nimeni nu învață să plângă pentru că a învăța plânsul e o minciună pentru că a plânge e inutil eu nu plâng pentru că plânsul nu are origine decât animală și nici nu e un scop în sine ci un instinct al extincției
După Postul Paștelui PAȘTELE-i o sărbătoare Pentru toți, doar eu disper, C-am ieșit din POSTUL MARE... Și de-atuncea sunt șomer. Cumpărături de Paște
ÎNVIERE În noaptea aceasta avut-am tainic vis Un vis ce cobora din înălțimi de nedescris Din hăul neființei și-a vieții rădăcini Prinse-se loc în sufletu-mi un vechi mister divin. Și se făcea că-n chinuri din focul de lumini
O palmă roșie
Ești în visul plantelor de bumbac. Faci dintr-o sapă o aripă, și primele buruieni cad cu un oftat. Faci un alt pas, altă parte tăiată, și oftatul vine iarăși, până ce tu însuți respiri în felul acesta cu fiecare pas, un oftat te urmează în oraș. Asta are loc câteva ore mai târziu – soarele e o bășică roșie ce răsare din palma ta. Spatele tău e puternic,
Anotimpurile
Acest a merge a se opri a merge (timpul) stàgium sta estación estàçâo întoarcere în cerc sàzo sàzon sazào statiònem : act de stare locuință odaie oprire a anului stùnde : oră stèhen stare saisòn sasòn ano-