1 octombrie

Scrumbia afumată

Era un mare perete alb - gol, gol, gol, De perete o scară - înaltă, înaltă, înaltă Și jos o scrumbie afumată - uscată, uscată, uscată. El vine, ținând în mâinile sale - murdare, murdare, murdare, Un ciocan greu, un cui - ascuțit, ascuțit, ascuțit, Și-un ghem de sfoară - gros, gros, gros.

Eternul Tristan

Despăduriri de horbote, melci roșii, delfini străfulgerând fâșia clară... Sub soare țipă umbre. Albatroșii aduc în ciocuri vâsc din altă țară. Cu sulițe tocite ies pletoșii străbuni din lanurile de secară. Ai mas la hanuri, te-au răpit leproșii,

Geografii imaginare

Dacă nu ar fi fost acea dimineață de toamnă, respirația încinsă a orașului decapitat, liniștea căzută ca o cortină vișinie,