30 octombrie

Într-o stație de metrou

Apariția acestor fețe în mulțime; Petale pe-o neagră, umedă creangă.

Preludiu

În fund de peșteri picură de veacuri Tăcute lacrămi, ce mereu se mînă Spre albele misterioase lacuri, Și din adîncul lor răsar fîntînă. Fîntîna rece gîlgîie din stîncă Și răspîndește unde de răccoare ; Pădurei verzi dă vocea ei adîncă,

EL RAYO QUE NO CESA

A ti sola, en cumplimiento de una promesa que habrás olvidado como si fuera tuya. 1

Les pas

Tes pas, enfants de mon silence, Saintement, lentement placés, Vers le lit de ma vigilance Procèdent muets et glacés. Personne pure, ombre divine, Qu\'ils sont doux tes pas retenus !

Iambi IX

Cum cea din urmă rază, cum ultimul zefir Însuflețesc amurgul blând, Sub eșafod mă-ndemn încă lira-mi s-o resfir. Poate de-acum sunt eu la rând. Și mai curând ca ora să-și pună-n cerc plimbată, Poate, pe smalțul orbitor, În pașii șasezeci care drumul i-l scriu roată, Piciorul vajnic și sonor;

Noros Cecer

Personal, când drama vieții mă subjugă efemer, Iau rapidul de Constanța s-o văd pe Noros Cecer. Ea, Noros Cecer, turcoaica cu ochi verzi și umeri slabi, Este astăzi vânzătoare la buticul, la buticul \"Doi chebabi\". Dar pe vremea aia dulce, când ne tulburam cu \"Zarea\", Ne plimbam ades pe plajă și-ascultam cum muge marea. Noaptea, după chinul tandru, cu fermoarele rebele, O-ntrebam: \"Cecer drăguță, care-i visul vieții tele?\"