23 noiembrie

Erau nopți

Erau nopți când mi se părea că ochii tăi, cărora le desenasem mari cearcăne portocalii, își aprind din nou cenușa. In acele nopți ploaia cădea mai rar. Deschideam geamurile și mă urcam, gol, pe pervazul ferestrei ca să privesc lumea. Copacii pădurii veneau înspre mine, câte unul, supuși, o armată învinsă venea să-și depună armele. Rămâneam nemiscat și cerul își cobora steagul sub care își trimisese oștile in luptă. Dintr-un ungher mă priveai și tu cum stăteam acolo, nespus de frumos în nuditatea mea însângerată : eram singura constelație pe care nu o stinsese ploaia, eram Marea Cruce a Sudului. Da, în acele nopți era greu să-ți deschizi vinele, când flăcările mă cuprindeau, cetatea urnelor era a mea, o umpleam cu sângele meu, după ce concediam oștirea dușmană, răsplătind-o cu orașe și porturi, iar pantera de argint sfâșia zorile care mă pandeau. Eram Petronius și din nou îmi vărsam sângele între trandafiri. Pentru fiecare petală pătată stingeai câte o torță. Tii minte? Eram Petronius și nu te iubeam. din Petru Solomon, \"Paul Celan. Dimensiunea romaneasca\", Ed. Kriterion, București, 1987, pag. 201

Du partement d\'Anne

Où allez-vous, Anne ? que je le sache, Et m\'enseignez avant que de partir Comme ferai, afin que mon oeil cache Le dur regret du coeur triste et martyr. Je sais comment ; point ne faut m\'avertir Vous le prendrez, ce coeur, je le vous livre ; L\'emporterez pour le rendre délivre Du deuil qu\'aurait loin de vous en ce lieu ;

Toamna ca o iluzie

Singura planetă care mai moțăie la ora aceasta târzie este cea a războaielor pierdute, la pupitrul ei de fum scribul caligrafiază mici opere morale; toamna și-a revărsat pe tarabă, în devălmășie,

Mic episod de seară

pastila a căzut pe neașteptate din tifonul albastru în zăpușeala umflată a vaporașelor cu pânze apoi ploaia de tinichea tic-toc tic-toc grămezi de bule înfiorează șuvoiul tulbure descoperă mirosul acrit de băltoacă leagă cerul gurii de șuvița maniacă a părului ei și ne întoarcem către pasiunea serii ce reflectă în cutele vitrinelor cuvinte stropite

Todesfuge

Schwarze Milch der Frühe wir trinken sie abends Wir trinken sie mittags und morgens wir trinken sie nachts Wir trinken und trinken Wir schaufeln ein Grab in den Lüften da liegt man nicht eng Ein Mann wohnt im Haus der spielt mit den Schlangen der schreibt Der schreibt wenn es dunkelt nach Deutschland dein goldenes Haar Margarete Er schreibt es und tritt vor das Haus und es blitzen die Sterne er pfeift seine Rüden herbei Er pfeift seine Juden hervor läßt schaufeln ein Grab in der Erde