Soldații cei tineri s-au așezat în vitrină,
chiar așa cum au fost găsiți, împușcați în frunte,
ca să fie vazuți s-au așezat în vitrină,
respectându-și întocmai mișcarea lor ultimă,
profilul, brațul, genunchiul, mișcarea lor ultimă,
când au fost împușcați pe neașteptate în frunte
sau între omoplați cu o flacără mai subțire
decât un deget de copil care arăta luna.
În urma lor a rămas goală baraca,
mirosind a obiele, a țigări strivite, a fereastră închisă.
Valizele de lemn care umplu baraca
mai clănțăne încă din fierul minerelor,
așa cum clănțăne luna din fierul minerelor
acum, cu puțin inainte de-a fi deschisă,
ca să se caute-n ea scrisorile vechi și fotografiile vechi
ale timpului.
Soldații cei tineri stau dați cu ceară
pe fețe și pe mâini, ca să lucească
dați cu ceară ca să lucească, dați cu ceară,
și așezați întocmai așa cum erau în secunda
când viața s-a rupt și moartea a-nghițit secunda.
Stau așa nemiscati, ne-ncetind să luceasca,
și noi ne uitam la ei cum am privi luna
răsărind chiar din mijlocul pieții.
Pentru noi, care suntem acum de-o vârsta cu ei,
deși stau de ani lungi în vitrină,
pentru noi, care i-am ajuns din urmă și trecem de ei,
și inimă bătând avem, și memorie,
o proaspătă, din cale-afară de proaspătă memorie,
soldații cei tineri s-au așezat în vitrină
și se imită pe ei însuși întruna,
ca și cum ar fi vii.
Poezie întreagă · Clasici
Elena
Cu primul strop de ploaie a fost ucisă vara
S-au umezit cuvintele care dădeau lumină stelelor
Cuvinte cu o singură destinație: Tu!
Spre cine vom întinde mâinile acum când timpul
nu ține seama de noi
Spre cine vom întoarce privirile acum când
liniile îndepărtate au naufragiat în nori
Acum când s-au închis pleoapele tale peste
priveliștile noastre
Și suntem – de parcă bezna a trecut prin noi –
singuri pustii de singuri
încercuiți de imaginile morții tale
Cu fruntea- fereastră veghem suferința
cea nouă
Nu-i moartea care ne va doborî cât timp
Tu exiști
cât timp există-n altă parte un vânt pentru a continua
până la capăt
Să te-nveșmânte de apropape cum te-nveșmântă de departe
speranța noastră
Cât timp există-n altă parte
Câmpia verde pentru visul tău solar
Pentru a depune mărturie
Nu-i moartea pe care o vom înfrunta
Ci doar întâiul strop al unei ploi de toamnă
Un sentiment confuz
Aburul pământului umed în sufletele noastre
care încet-încet se depărtează
Și când nu-i mâna ta-n mâinile noastre
Și când nu-i sângele nostru-n venele visului tău
Lumina pe cerul deschis
Și muzica-n adâncul nostru, o! melancolică
Trecătoare cât vom mai fi pe lume
Aerul umed e ceasul toamnei de adio
Reazemul amar al brațului căzut în amintire
Care apare când noaptea înaintează pentru a ne despărți
de lumină
În spatele ferestrei care privește spre
mâhnire
Care nu vede nimic
Pentru că de pe acum a devenit muzică mister flacără
Bătaie a pendulei în zid
Pentru că de pe acum a devenit
Poezie vers cu alt vers ecou paralel
cu ploaia lacrimi și cuvinte
Cuvinte nu asemenea celorlalte însă și acestea cu o singură
destinație: Tu!
O strofă · Clasici
Eroii
S-au luptat cu dușmanii fără teamă
Românii au fost totdeauna viteji
Timpul citește o istorie mare
Morții se trezesc la picioarele cerului
Cetăți din piatră de munte
Se ridică în orașe
Îmbrăcate în domnitori.
Poezie întreagă · Clasici
La Elena
Elena, frumusețea ta îmi pare
......Ca vechile corăbii niceene,
Care, pe-o blândă \'nmiresmată mare,
......Drumețul ostenit duceau, alene,
......Spre țărmul lui natal în depărtare.
Deprins de-amar cu-nvolburata mare,
......Păru-ți de iacint, chipul - icoană vie -
Cântul tău de nimfă m-au purtat din zare
......În Elada - cândva o mândrie,
......Și la Roma - cândva o grandoare.
Ah! în firidă, la geamul luminat,
......Te văd cum stai, ca o statuie frântă,
O lampă ții în mână, de agat,
......Ah, Psyche, tărâmul ce tu ai lăsat
......E Þara Sfântă!
Poezie întreagă · Clasici
Eroii
Þara noastră românească
Are munți și râuri multe,
Codrii știu să povestească
Vitejia strămoșească,
Vin copiii să-i asculte.
Frunza codrului doinește
Despre toți eroii țării,
Ce luptară vitejește
Ca să vadă-n zări cum crește
Soarele neatârnării.
- Codrule, îi spun copiii,
Pe viteji îi știm noi bine,
Ei sunt faima României
A tăriei și-a mândriei
Veșnici, codrule, ca tine.
Poezie întreagă · Clasici
Poetului Stephane Roll/Prietenului Gheorghe Dinu
Pentru că, iată, este Anul Nou,
vreau să primești din parte-mi un cadou.
Am pus într-însul câteva vitrine
cu jucării ciudate dar benine:
un ou, un termofor de vinilin,
o muscă zăpăcită, un vecin,
un metru din cămașa Mării Negre,
ceva din ritmul ploilor alegre,
o lișiță, un loden, un borcan
cu marmeladă de acum un an,
o banderolă magică, un pudel
pitic și învelit în foi de ștrudel,
o stea de ciclamen, un ac de os
înfipt într-un gâtlej de albatros,
patru viori de miere, o felie
din crupa lunii, un cusur, o mie
de rime, un sifon, un alpenștoc,
un păstrăv ambigen din Orenoc,
câteva teste, douăzcei de sticle
cu eticheta „era lui Pericle”,
un fel de târn, o specie de mosc
pe care zoologii n-o cunosc,
un evantai de flăcări, o cascadă
care refuză drastic să mai cadă,
o venă cavă, un troheu rănit,
o cană plină vârf de antracit
și, în sfârșit, o fată de halviță
pe care s-o desguști, iubite Ghiță.
Poezie întreagă · Clasici
Eroi au fost, eroi sunt încă!
Noi suntem undeva, în iarba moale,
În spicul copt, în țarina fierbinte
În munți, cu mândrele poieni la poale,
Noi n-am murit de tot, luați aminte!
Noi stăm și astăzi strajă-ndelungată,
Sus, sus, la ale veșniciei porți
Să aducem iarăși jertfa ne’ntinată,
Luați aminte, noi nu suntem morți!
Cum stăm noi jertfă lângă Dumnezeu,
Din noi se-nalță flacăra cea vie,
Prin care-n ceruri amintim mereu
Că este pe pământ o Românie.
Și dacă neamul plânge în nevoi,
Noi stăm de veghe sus necontenit
Și cerem izbăvire pentru voi,
Căci numai pentru asta ne-am jertfit.
Poezie întreagă · Clasici
Elena
De-ar fi fost, de-ar fi fost
să nu te cunosc niciodată,
balcon de aer plutitor
inimă în inimă suspendată.
Ce scuturi atârnă în vânt,
armele morților s-au întors singure-acasă,
stau ca un turn înclinat
de lumina care l-apasă.
Și nici de pământ nu-i cerut
nici de sfârșitul luminii,
mă ține un aer, pe care-l străpung
în inimă spinii.
Un aer ca un glob de piatră imens
pe care mișcarea încet să-l sfarme
de acest trup pe care-l simt crescând
să fie o casă de arme.
O strofă · Contemporani
Eroi
nu mai avem nevoie de eroi,
avem si-asa destui,
eroii traiesc printre noi,
a fi erou nu mai e visul nimanui.
erou e astazi pompierul,
erou e maine un politist,
poimaine cel ce spala cartierul,
Poezie întreagă · Clasici
Elena
Privighetorile nu te lasă să dormi la Platres.”
Privighetoare timidă, în răsufletul frunzelor,
tu care dăruiești răcoarea sonoră a crângurilor
despărțitelor trupuri și sufletelor
ale celor ce știu că nicicând nu se vor întoarce.
Voce oarbă, care pipăi în memoria întunecată
pași și gesturi – n-am curajul să spun săruturi –
și-nfruntarea amară a captivei exagerate.
..................................................................................................................................................................................................................................
Unde e adevărul?
Am fost și eu, într-un război, arcaș:
destinu-mi, al unuia ce n-a găsit ținta.
..................................................................................................................................................................................................................................
La Troia, nimic – un simulacru.
Așa au vrut zeii.
Și Paris se culca cu o umbră ce-i părea
făptură aievea;
și noi ne masacram pentru Elena, zece ani.
Mare durere se abătuse peste Elada.
Atâtea trupuri jertfite
fălcilor mării și fălcilor pământului;
atâtea suflete
sortite pietrelor de moară, ca grâul.
Și fluviile se umflau cu noroi însângerat
pentru o vibrare de in, un nor,
un zbor de fluturi, un puf de lebădă,
o cămașă goală – pentru Elena.
Și fratele meu?
Privighetoare, privighetoare,
ce este zeu? Și ce ne-zeu? Și ce-i separă?
„Privighetorile nu te lasă să dormi la Platres.”
Pasăre-nlăcrămată,
în Ciprul sărutat de valuri
și sortit să-mi aducă aminte de patrie,
iată acostez cu această poveste,
dacă-i adevărat că aceasta e o poveste,
dacă-i adevărat că oamenii nu vor mai prinde
vechea momeală a zeilor;
dacă este adevărat că după atâta vreme un alt Teucru
sau Ayax sau Priam sau Hecuba
sau vreun necunoscut anonim care totuși
a văzut un Scamandru acoperit de cadavre,
nu va avea destinul de a primi mesageri
veniți să comunice că atâte suferință,
atâta viață s-a cheltuit în van
pentru-o cămașă goală, pentru-o Elenă.
Traducere Aurel Rău
O strofă · Contemporani
Eroi...
Largi lanuri de grau
unduind in mine
aspre creste infipte in radacini
tulpini inclinate-n talere de argint
Ma lasa a-mi frange spicul in tine!
Samante-n prefacere blanda
Poezie întreagă · Clasici
Prolog la un poem părăsit: Dinu Arbore
În casa veche, părintească,
Stau iarăși, singur, la Miorcani.
Da tot trecutul sa m-oprească,
Dar vremea fuge ani de ani.
Ce am făcut - o, Doamne, spune -
Cu ziua mea, cu ziua Ta?
Ca mâine sufletu-mi apune
Și umbra morții va fi grea.
În miezul vieții mele, iată,
Smerit, eu vreau să ctitoresc
Lăcaș de slavă-adevărată
În grai curat și câmpenesc.
Știu bine, Doamne, n-o sa vie
Sa calce pragul ce-l visez
Decât putini - e nerozie
În stihuri sa mai crezi.
În ea tot cred cu-nverșunare!
Otrava dulce mi-a turnat
Și boala sfântă leac nu are...
De seceta a fost crăpat
Pământul lanurilor mele
Și-acuma nori aduși de vânt
Revarsă ploaia-n picuri grele
Sorbita lacom de pământ.
O, Doamne, îți aduna norul
Și fulgera în pieptul meu.
Îmi luminează drumul, dorul,
De-aicea pan-la Dumnezeu.
Da-mi graiul ce-l vorbesc ciobanii
Și cei ce merg cu plugu-n pas.
Da-mi cântecul ce-l spun tufanii
Când vântul-n frunza le-a rămas.
Atât îți cer și mai cer încă
- Eu slab și păcătos zidar
Să pot zidi cu viers de stâncă
Drept ajutor sa-mi dai în dar
Tot ce-am iubit în ea năprasnic
De când întâi o am privit
Pe masa lumii ca un paznic
Dumnezeiesc și liniștit:
Întreaga țară pân-la mare
Și pan-la munții ei bătrâni -
Sa-mi fie-n suflet vin și soare,
Sa-mi fie pita calda-n mani!
De-acum cu seara lângă lampă,
Când zilele în toamna scad,
Cad sta la geam ca într-o stampă
Pustiul parc cu foi ce cad,
Mi-oi duce vremea doar cu dansul,
Cu Dinu Arbore megieș -
Și pomenindu-i pașii, plânsul,
Voi spune viața-i de răzeș.
Iar cititorule de versuri,
Prietene neașteptat
Ce crezi în bietele eresuri
Ce-n sufletu-mi au tremurat,
Eu te poftesc cu cinste multa
În casa mea să-ți iei cvartir -
Te așează, bea tutun, asculta
Cum leg povestea fir cu fir...
Poeți născuți pe 21 mai
Tudor Arghezi
n. 1880
Psalm
Te drămuiesc în zgomot și-n tăcere
Și te pîndesc în timp, ca pe vînat,
Să văd: ești șoimul meu cel căutat?
Să te ucid? Sau să-ngenunchi a cere.
Pentru credință sau pentru tăgadă,
Te caut dîrz și fără de folos.
Ești visul meu, din toate, cel frumos
Émile Verhaeren
n. 1855
PORCII
Porci mari, cu pielea roză și grasă, cu purcele,
Împestrițau livada și grohăiau sonor;
Vârându-se-n gunoaie, prin curți și pe ogor,
Bălăbăneau lăptoase și pline țâțe grele.
În bălegarul moale, de soare cald brăzdat,
Intrau până la burtă în zeama puturoasă;
Adulmecându-și udul din balega cleioasă,
Horia Zilieru
n. 1933
în timpul războiului din troia
drug danilu miahchiznac
sac sacîz și tîlvdovleac
a deschis orfevrerie
o-la-rio
rio-rie
à côté de gara titu
«ismail & turnavitu»
Dumitru Pricop
n. 1943
Ritual (1)
Și tot acolo în iarbă, locul de îngropat câini
latră și azi copacul crescut peste ei
dar oamenii ocolesc continentul...
Cântăm frumos din umbrele serii
poate puțin cam triști
ni se iartă obsesia chiar dacă
pe foc carnea îmbată
instinctele