10 martie

La Manic

Si tu savais comme on s\'ennuie à la Manic Tu m\'écrirais bien plus souvent à la Manicouagan Parfois je pense à toi si fort Je recrée ton âme et ton corps Je te regarde et m\'émerveille Je me prolonge en toi Comme le fleuve dans la mer

Je Bois

Je bois Systématiquement Pour oublier les amis de ma femme Je bois Systématiquement Pour oublier tous mes emmerdements Je bois

Poveste de adormit oamenii obișnuiți

Cap. I \"Primul capitol nu e scris de mine\" A fost odată un prinț frumos ca lumina zilei. Trăia între câinele său și calul lui, la marginea unei păduri, într-un castel cu pereți cenușii și acoperiș mov (acoperișul era acoperit de mușchi, așa că părea verde). Era singur și această singurătate îi otrăvea tinerețile. Într-o noapte, pe cand hoinărea prin parc, în timp ce luna, blânda și surâzătoarea sa prietenă (dar parcă era singur) mângâia cu o privire tandră (septembrie e o lună moale precum carnea de pui) creștetele copacilor înalți cărora adierea călduță și înmiresmată a vântului le foșnea frunzele (la naiba! ce frumos le zice!) începu să se gândească la faptul că viața lui era amară, fiindcă nu avea nici un pic de zahăr în ea. Atunci, în sufletul lui a luat o mare hotărâre: hotărârea de a pleca (adică de a muri puțin!). A pleca în căutarea acestui zahăr atât de prețios și de rar (ura! trăiască piața neagră!). A doua zi în zori, puse șaua pe calul său negru (nu mi-e frică nici de frig) și suindu-se pe el, plecă din acest loc pe care îl iubise atât de mult (totul trece, numai plexiglasul rezistă) și pe care îl detesta din pricina lipsei de zahăr. Călători prin munți și văi timp de zile lungi și aspre. Trecu prin multe țări necunoscute, văzu animale ciudate și află obiceiurile diverse după care trăiau populațiile de pe continent. Cum ploua, își luă o para-ploaie și se adăposti sub ea. Apoi ploaia nu mai căzu, dar îl luă oboseala și fu prea fericit și în stare să se întalnească cu un vrăjitor. Atunci, spuse Dede, se opri într-un han unde întâlni o prințesă frumoasă, fiica regelui Jacquart. Dar ce naiba căuta ea în acest han, își spuse cavalerul (se numea Joseph). Poate că are zahăr. Îi făcu un mic semn fetei și îi spuse: \"Pe dragonul care locuiește această pădure, pe vinul pe care l-ai băut, pe apa pe care o vei bea, pe sângele mandragorei, care sunt căile prin care aș putea căpăta zahăr?\"

Taina

Scrutând albastra boltă cu mistere Și adâncit în mine ca\'ntr\'o mare, Nu \'ntrezăriam de unde tot răsare Imensul ce mă soarbe,-abisul ce mă cere. În ochii tăi m\'am oglindit ca\'n soare, Beat de amor și \'nvins de-așa plăcere: Am vrut să torn în slove-a mea durere

Frühlingsdämmerung

In der stillen Pracht, in allen frischen Büschen und Bäumen flüsterts wie Träumen die ganze Nacht. Denn über den mondbeglänzten Ländern mit langen weißen Gewändern ziehen die schlanken Wolkenfraun, wie geheime Gedanken,