10 mai

Umbra plopilor

Și vom călători odată Pe unde n-am mai fost nicicând, Cu umbra plopilor, ciudată, Alunecând, alunecând… Și va rămâne-n urma noastră Doar tremurarea unui gând, Cu umbra plopilor, albastră,

Zi de vară

E soare pe câmpuri și tremură zarea, Iar vântul se plimbă prin iarba-nflorită, De pulberea florilor plin e pe aripi; Se leagănă-n aer, buimac de arome, Mai scutură lin zămislirea în cale-i, Apoi o pornește arară spre dealuri. E satul ascuns în bogate pometuri

Pasărea lui Noe

Bâjbâim ca orbii de-a lungul unui zid, aspre, palmele s-au încrustat în piatră, limbi de întuneric în platoșe ne-nchid, colcăind nebuni, demonii latră. Spre zarea ovală, unde este drumul, săgețile verbului osul să-l străpungă? galben și striat îneacă fumul