10 ianuarie

Lumini si umbre

Ai ochii negri, mincinoși și răi Fîntînile cu ape moarte- ascund Pupile negre licărind în fund, Ce mă atrag spre-adînc ca ochii tăi. Cînd vreau să plec, mă ții în loc cu un cuvînt Așa se zbat copacii în furtună; Ca pentru fugă crengile- și adună,

Către secolul de acum

Ce secol fost-a vreodată mai sinistru? Ce ciumă crâncenă mai aducătoare de moarte? Ce pedeapsă mai crudă decât aceea a Styxului Și a lăcașului lui Pluto cel nemilos? Ce venin mai funest decât tine, Secol îngrozitor? Cine, rogu-te, și-ar fi închipuit vreodată ceva mai crud Decât otrava ucigătoare din Colchis?

Bărbatul din nord

Sunt cel mai frumos bărbat din nord cu ochii triști de-atâta spălăcit albastru - păduri de bălți - Sunt cel mai frumos bărbat din nord cu trupul descojit de arbori zvelt, unduit de aspre vânturi, brăzdat de trăsnete și-asemeni crud, port brâie de lumină fulgerată

Îndărătul acestor imagini ce fulgeră pe hârtie

Îndărătul acestor imagini ce fulgeră pe hârtie există o regulă, un punct geografic al observării mele, o gradație a dioptriilor mentale, o amprentă digitală ; îndărătul limbii mele există toată populația creierului, un întreg trib căruia-i cunosc urma dar nu prezența, precum stelele ce nu se văd dar trebuie să fie acolo.

Cuvînt de folos la Mănăstirea Petru Vodă

Iubiți credincioși ai Mănăstirii Petru Vodă, astăzi ne-am adunat să sărbătorim hramul mănăstirii, al Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril. Și vin și întreb: cu ce suflet, popor român, vii la această sărbătoare? Cu un suflet umilit, cu un suflet mutilat, cu un suflet deznădăjduit după 50 de ani de comunism și 18 ani de neocomunism. Cum de nu ai dispărut, popor român? Cum de nu ai îngenunchiat? Ce te-a ținut în viață și ce te mai ține încă? Și-Þi spun, Doamne: credința, căci nu m-am uitat la mâna biciului care a dat în mine, ci mi-am lăsat sufletul în mâinile Tale. Iar dacă trupul a fost în mâinile călăului, sufletul a fost în mâinile Tale. După primul război mondial, într-un sat din Oltenia, s-a anunțat că toți copiii și tinerii au fost decimați și atunci părinții au chemat pe preot, au ieșit la marginea satului, au făcut slujbă și au îngenunchiat. Și îngenunchind au așteptat ca sufletele lor să se întoarcă acasă. De aceea a spus Petre Þuțea că o căruță de țărani români au ținut în loc imperii, pentru că au îngenunchiat în fața lui Dumnezeu, nu în fața dușmanului. Noi astăzi sărbătorim și pomenim prin îngenunchiere și aplecare în fața Bunului Dumnezeu această dăinuire a Neamului. Uitați-vă cum a dăinuit acest Sfânt lăcaș. Cu sute de ani înainte, aici și-a găsit mângâiere sufletească Petru Rareș, când era în restriștea sufletului, trădat pentru a nu știu câta oară în istoria neamului și vândut turcilor. Un schit de călugări l-a primit, l-a mângâiat și l-a întărit. Ce mângâiere a lui Dumnezeu! Cum a țâșnit această mănăstire din suspinele martirilor noștri din pușcării! Aici este glasul neauzit al drepților noștri, care nici astăzi nu pot vorbi pentru că memoria acestui neam este confiscată. Astăzi este o zi sfântă, 8 noiembrie – Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril – cifră cu semnificație de desăvârșirea Creației, dar este și ziua când Biserica Răsăriteană a decis să sărbătorească întregul sobor al îngerilor, oastea nevăzută a Domnului care ne-a ținut. Singura certitudine pe care o avem în această lume este că murim, iar singura dragoste este Dumnezeu. Iar eu vă spun: Dragostea este dincolo de certitudine pentru că învinge moartea. Noi astăzi i-am pomenit pe eroii noștri care au căzut pe front, pe voievozii noștri. Suntem atât de aproape de ei prin Sfânta Biserică și prin Sfânta Liturghie – liturgos înseamnă lucrare dimpreună. Victoriile lui Ștefan cel Mare ne sunt aproape și înfrângerile încă ne dor. Morții noștri încă ne dor și sunt aproape, aici și acum. În Occident s-a făcut o experiență: un mare om de teatru, în fața a patru mii de spectatori, l-a luat pe unul dintre ei și l-a pus să citească numele morților de la o bătălie importantă din perioada medievală, printre care duci, conți etc. Și a zis: Vă impresionează? Și ei au răspuns: Nu ne impresionează pentru că nu-i cunoaștem. Atunci - era prin 1950 – a citit o listă cu cei care au murit în lagărele naziste. Fiind mai aproape de momentul istoric au zis: Da, ne impresionează că sunt mai aproape de noi. Dar eu mă gândeam dacă în timpul acela cineva îi dădea o listă cu oamenii care în acea perioada erau martiri în pușcăriile comuniste? Ce ne impresionează pe noi? Pentru noi istoria este retrăită, este repomenită. Asta este sfânta minune a lui Dumnezeu, prin Biserică. Astăzi biserica este lovită, și din interior, și din afară, și pe față, și pervers. Știți cum se secularizează o biserică? Cum se schimbă Sfântul Duh cu rațiunea umană? Atunci când se compromit oamenii bisericii, când se compromite biserica ca instituție. Ce ne-a dat rezistență? Care a fost liantul acestui neam, dacă nu această pomenire, această îngenunchere permanentă? Ne-a salvat vreo ideologie? Ne va salva vreo doctrină? Nu, ne salvează sfânta biserică. Insist asupra acestui lucru pentru că nu vreau să sărbătorim îngerii în necunoaștere de cauză. Spune Dionisie Aeropagitul, unul din Sfinții Părinți care s-a ocupat îndeaproape de această chestiune și care a avut această revelație: Este un pogorământ că îi vedem cu chip uman. Ei sunt nevăzuți, aproape li se spune „vânturi”. Dacă vă uitați dumneavoastră o să vedeți, acum, în viața noastră, că Dumnezeu a creat aceste cete îngerești pe ierarhii, pe ceea ce țăranul român numește rânduială, rost.

Și eu sunt etern

Și eu mă simt etern, o, stelelor Și oglindirea voastră-n mine-ncape V-adun surâsu-ncremenit pe ape Și-aștept cu voi descântul ielelor. Și eu mă știu etern, o, munților Nălțimea-vă spre-albastru-n mine-o plimb Þintesc încercuirea crestelor în nimb