4 mai

Amour délice et orgue

Amour délice et orgue pieds nus dans un jardin d'hélices hier j'écrivais pour en arriver au sang aujourd'hui j'écris amour délice et orgue pour en arriver au coeur par le chemin le plus tortueux noueux noué

Isaiia Finichi

Până să-mi recapăt vederea, mă pomenesc luat de mână și cineva începe să pompeze cu ea, gata să mi-o dejghineze din umăr. - Isaiia Finichi! Dați-mi voie să mă recomand o dată! Vechea dumneavoastră cunoștință. Imposibil să nu vă reamintiți de mine... Mai lucrează de câteva ori la mâna mea, în care timp (destul de îndelung), încep să disting o față rotundă și lătăreață, turtită ca un taler, asezonată cu niște lațe pline de rumeguș, cum se poartă de câtăva vreme printre clienții café-barurilor de pe marile bulevarde. Chipul înverșunatului mi se pare cunoscut. Isaiia Finichi? Parcă am mai auzit undeva numele acesta. Individul este bondoc, poartă și el niște blugi, întocmai ca Lucky-Lucky, numai că-s ceva mai slinoși și roși; numeroasele curele și curelușe îi vrâstează vindiacul subțire, prevăzut cu multiple și inutile fermoare. De curele atârnă câteva aparate fotografice, vreo trei sau patru, un mega-flesh japonez, niște exponometre, precum și alte ustensile moderne din dotația unui fotoreporter contemporan. Ne-a fotografiat prin surprindere. Încă mai are aparatul în mâna stângă. Se uită prelung la mine, contrariat că nu-l recunosc.